Care sunt adversarele româncelor în primul tur la Wimbledon. Gabi Ruse o întâlnește pe Elena Rîbakina, campioana din 2022

Wimbledon/Foto: Profimedia Images
28 iunie 2024, 14:08 (actualizat 28 iunie 2024, 14:19)

Româncele vor avea adversare dificile în primul tur al turneului de tenis de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului. Tragerea la sorți a avut loc vineri.

Gabriela Ruse (26 ani, 152 WTA), venită din calificări, o va întâlni pe kazaha Elena Rîbakina (25 ani, 4 WTA), campioana din 2022. Rîbakina a câştigat singurul lor duel, în 2022, la Miami, în turul secund, cu 6-4, 7-5.

Jaqueline Cristian (26 ani, 62 WTA) se duelează cu Bianca Andreescu (24 ani, 165 WTA), jucătoare din Canada de origine română. Singura lor confruntare, din 2018, s-a încheiat cu victoria Biancăi, cu 6-3, 6-3, la Playford (Australia), în primul tur.

Anca Alexia Todoni (19 ani, 141 WTA), care s-a calificat în premieră pe tabloul principal de simplu al unui turneu de Mare Şlem, o va întâlni pe italianca Elisabetta Cocciaretto (23 ani, 41 WTA).

Irina Begu (33 ani, 127 WTA) va primi replica jucătoarei chineze Lin Zhu (30 ani, 60 WTA). Begu s-a impus în singura lor confruntare de până acum, în 2019, la Roland Garros, în primul tur, cu 6-1, 6-1.

Ana Bogdan (31 ani, 50 WTA) o va întâlni pe Cristina Bucşa (26 ani, 63 WTA), jucătoare născută la Chişinău, dar care reprezintă Spania.

Sorana Cîrstea (34 ani, 29 WTA), cap de serie numărul 29, va avea cea mai accesibilă adversară, britanica Sonay Kartal (22 ani, 295 WTA), venită din calificări.

Britanica de origine română Emma Răducanu (21 ani, 168 WTA), beneficiara unui wild card, va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Alexandrova (29 ani, 22 WTA), cap de serie numărul 22.

Campioana en titre, cehoaica Marketa Vondrousova, va debuta contra jucătoarei spaniole Jessica Bouzas Maneiro (83 WTA).

Poloneza Iga Swiatek, liderul mondial la zi, care are cel mai bun rezultat pe iarba de la All England Club un sfert de finală în 2023, va juca în primul tur contra americancei Sofia Kenin.

Numărul doi mondial, Coco Gauff, o va înfrunta pe Caroline Dolehide, într-un duel american în primul tur la Wimbledon.

Belarusa Arina Sabalenka, a treia jucătoare a lumii, va avea parte de un debut lejer, contra americancei Emina Bektas (106 WTA), notează Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite