Carambol pe Pallady: 10 mașini distruse de un șofer care a pierdut controlul
Carambol azi-noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Un tânăr a lovit cu mașina mai multe autoturisme parcate pe marginea drumului, iar pagubele sunt considerabile. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar șoferul a scăpat fără nicio zgârietură.
Accidentul s-a produs după miezul nopții, pe bulevardul Theodor Pallady. Șoferul circula cu viteză și le-a spus polițiștilor că la un moment dat a derapat și a pierdut controlul volanului.
Mașina a intrat în autoturismele parcate pe marginea drumului, iar apoi s-a oprit în mijlocul bulevardului.
Martorii spun că impactul a fost puternic.
„A fost o bubuitură mare. Efectiv sunt lovite nouă mașini”, a povestit un martor.
„Cred că avea viteză mare. Pe aici se mai fac și raliuri noaptea”, a spus un alt martor.
După accident, șoferul le-ar fi spus celor din jur că a derapat, iar mai multe mașini au fost serios avariate.
Tânărul a fost testat de polițiști, iar rezultatele au arătat că nu consumase alcool și nu era drogat.
În total, zece mașini implicate în accident au fost ridicate de la fața locului, iar companiile de asigurări vor stabili valoarea pagubelor.

