Captură incredibilă, pe Aeroportul Internațional Timișoara! Lingouri de aur în valoare de peste un milion de lei, descoperite în bagajele unui bărbat
Surpriză de proporții pentru polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional „Traian Vuia”, din Timișoara. Ei au descoperit în bagajul unui călător peste 40 de lingouri de aur, în valoare de peste un milion de lei. Bărbatul de 62 de ani urma să zboare spre Jakarta, Indonezia.
El nu a declarat nimic cu privire la bunurile deținute, însă pentru că aveau suspiciuni, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali i-au verificat bagajul. Au descoperit în bagajul de cală, 28 lingouri a câte 50 grame și 14 lingouri a câte 100 grame, din metal galben, marcate ca fiind din aur. În total, cântăreau 2.800 grame.
Lingourile au fost reținute pentru expertizare, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă.