Capitala a trecut de 7 la mie rată de incidență a îmbolnăvirilor COVID. Col. dr. Valeriu Gheorghiță: Ne aşteptăm să fie o durată de cel puţin 12 luni de protecţie a răspunsului imun după vaccinare
Avem cei mai mulți pacienți cu COVID-19 internați vreodată la terapie intensivă: 1.386. De ieri până azi, au fost raportate 117 decese.
Ilfov se apropie de o incidență de 8,5 la mie şi a trecut de 7 şi Bucureștiul.
La polul opus, Suceava, fostul mare focar, a ajuns județul cu cea mai mică incidență, puțin peste 1. Datele oficiale arată că și în Harghita și Vrancea lucrurile stau mai bine decât în alte părți.
În Capitală, ne apropiem însă de recordul înregistrat anul trecut în decembrie, când incidența era 7,04 la mie.
Autoritățile transmit din nou că singura soluție este accelerarea campaniei de vaccinare. Premierul Florin Cîțu chiar vede luminița de la capătul tunelului.
Specialiștii nuanțează însă. Sunt mai multe condiții de îndeplinit pentru a ne apropia de normalitate.
Col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare: „Să avem un procent suficient de mare din populaţie vaccinată, peste 60, 70%, poate. Să nu avem de-a face cu o creştere a prevalenţei infecţiei cu acele variante virale care nu sunt suficient de bine acoperite de vaccinuri. Să avem un număr redus de cazuri de îmbolnăvire pe care să le diagnosticăm în fiecare zi„.
În Israel și Gibraltar, care au fost lovite dur de pandemie în trecut, s-a renunțat deja la obligativitatea măștii în exetrior. Numai că în aceste zone, peste jumătate din populație a fost vaccinată.
În România vin tot mai multe doze și, de luna viitoare, ar urma ca vaccinarea să se facă inclusiv în cabinete ale medicilor de familie.
Noile tulpini ridică și semne de întrebare cu privire la eficiența vaccinurilor, așa că se ia în calcul inclusiv administrarea unei a treia doze, în condițiile în care se estimează că o persoana vaccinată este protejată aproximativ un an.
Col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare: „Este un demers pe care marile companii îl au în vedere, şi anume să adapteze aceste vaccinuri, însă este doar o etapă firească de a evalua siguranţa celei de-a treia doze, atunci când va fi nevoie şi dacă va fi nevoie. Dar e prematur să avem concluzia asta. Vom putea estima mai bine care este durata de protecţie a răspunsului imun, însă ne aşteptăm să fie o durată de cel puţin 12 luni„.
Aproape un milion de români au fost vaccinați și cu cea de-a doua doză până acum.