Cantitate fără calitate. Pentru că nu sunt profesori, vin cei care iau sub nota 5 la titularizare

31 august 2019, 21:31

Profesorii știu că, din cauza lipsei de personal, în școlile mai mici ar putea fi nevoiți să predea două, trei materii, iar Ministerul Educaţiei schimbă decizia pe care Ecaterina Andronescu o impunea în luna iunie. Astfel, şi profesorii care nu au obţinut nota 5 la titularizare vor putea preda ca suplinitori.

Este un compromis pe care părinții îl acceptă, tocmai pentru că înțeleg că sunt lipsuri în sistem.

În 2019, numai jumătate dintre candidați au luat peste nota 7 la examenul de titularizare, însă aproximativ 4.000 de profesori au luat sub nota 5 și cam tot atâția au plecat din examen.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite