Cântăreaţa Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri

Droguri, substanțe interzise. Sursa foto: Poliția Română
16 octombrie 2024, 19:47

Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv, judecătorii Curţii de Apel Constanţa admiţând miercuri contestaţia formulată de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului ca aceasta să fie plasată în arest la domiciliu într-un dosar referitor la comiterea infracţiunii de trafic de droguri.

În baza dispoziţiilor (…) admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – S.T. Constanţa împotriva încheierii de şedinţă din data de 08.10.2024, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 7450/118/2024/a2. (…) Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor Coteanu Elena Daniela, Neagu Cristi Alin şi Nicula Mugur Valentin şi menţine măsura arestării preventive faţă de inculpaţii Coteanu Elena Daniela, Neagu Cristi Alin şi Nicula Mugur Valentin, pentru o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 16.10.2024. (…) Definitivă. Pronunţată, azi, 16.10.2024″, se arată în soluţia pe scurt a judecătorilor.

Pe 23 august 2024, Dana Marijuana şi alţi doi suspecţi, cercetaţi de DIICOT într-un dosar de trafic de droguri, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Tribunalului Constanţa.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, persoanele în cauză au fost depistate, în noaptea de 21/22 august, de către un echipaj de poliţie rutieră în timp ce se deplasau cu un autoturism în staţiunea 2 Mai iar la controlul efectuat au fost descoperite şi ridicate aproximativ 100 de grame canabis.

Ulterior, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Constanţa, Giurgiu şi în municipiul Bucureşti, fiind descoperite şi ridicate 100 de comprimate de ecstasy (drog de mare risc), cantităţi de amfetamină (drog de mare risc), ketamină (drog de risc), 21 de comprimate ce urmează a fi analizate, precum şi alte mijloace de probă„, a mai informat IPJ printr-un comunicat de presă.

Pe 22 şi 23 august, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea celor trei persoane, pentru 24 de ore, suspecţii fiind prezentaţi judecătorilor Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite