Canalizare de formă: capace fără țevi pe o stradă din Suceava

4 aprilie 2025, 08:01 (actualizat 4 aprilie 2025, 08:25)

Rețea de canalizare de… decor. Se întâmplă pe o stradă din municipiul Suceava, unde ploile din ultimele zile au umplut zona cu apă. Revoltați, oamenii au chemat autoritățile. Și acestea au părut surprinse de ce au găsit – o groapă care nu duce nicăieri.

Capacele de canal existau și nimeni nu se gândea că acestea nu acoperă țevi de branșament la o rețea.

Canalele de pe strada intens circulată ar trebui să preia apa pluvială însă rolul lor e doar decorativ

Rețeaua de canalizare e chiar inexistentă și așa se explică inundarea întregii străzi.

Dan Cușnir – viceprimar municipiul Suceava: Am avut surpriza ca din cele 37 de grătare care sunt pe strada Traian Vuia, până în prezent am verficat 26. Din aceste 26 de grătare verificate până în prezent, 17 sunt funcționale, cel puțin parțial sau total și 9 nu sunt funcționale, adică cele 9 nefuncționale ori sunt colmatate, complet cu pământ, cu frunze, cu noroi, ori am găsit și acest grătar care nu duce nicăieri.

Șoferii spun că strada se inunda la fiecare ploaie.

Situația e așa de pe vremea vechii administrații, cu guri de canal fără o legătură cu rețeaua.

Dan Cușnir – viceprimar municipiul Suceava: Sunt lucrări destul de vechi, dacă mergem în spate, ultima intervenție pe Traian Vuia a avut loc în perioada 2013-2015, deci de 10 ani nu au mai fost intervenții majore nici la canalizare, nici la partea de asfaltare. Când plouă, rețeaua este subdimensionată, nu duce și pluviala și menajera.

Autoritățile spun că rezolvă problema cu noi grătare de scurgere a apei și cu repararea celor deja existente.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite