Canada: Unul dintre suspecţii atacurilor de duminică a fost găsit mort
Corpul lui Damien Sanderson, care prezenta mai multe “răni vizibile”, a fost descoperit în comunitatea indigenă James Smith Cree Nation “într-o zonă ierboasă, în apropierea unei case în curs de examinare”, a explicat comisarul adjunct al Poliţiei Regale Canadiene, Rhonda Blackmore.
Celălalt suspect, fratele său, Miles Sanderson, este încă în libertate şi este posibil să fi fost rănit, a adăugat ea într-o conferinţă de presă. Ar putea “avea nevoie de îngrijiri”, a mai spus Rhonda Blackmore.
“Nu putem spune cu siguranţă cum a murit Damian, dar se poate să fi fost ucis de fratele său”, a adăugat ea.
Sute de poliţişti au fost mobilizaţi din ajun pentru a-i găsi pe aceşti doi indivizi suspectaţi de o serie de atacuri cu armă albă, al căror motiv rămâne neexplicat. În total, 10 persoane au fost ucise şi alte 18 au fost rănite, unele dintre ele grav.
Poliţia a numărat 13 scene ale crimei în localităţi îndepărtate din centrul-vestul ţării, printre care o comunitate indigenă.
Poliţia a precizat că Myles Sanderson era încă “în libertate” şi reprezintă o “ameninţare”. “Recomandăm oamenilor să fie vigilenţi în continuare, este considerat periculos. Acţiunile sale au arătat că este violent”, a spus poliţia.
Autorităţile nu au comunicat deocamdată nicio informaţie cu privire la victime. Dar majoritatea dintre ei sunt indigeni. În Canada, acestea din urmă reprezintă aproximativ 5% din populaţie – 38 de milioane de locuitori – şi trăiesc în comunităţi frecvent devastate de şomaj şi sărăcie, reaminteşte AFP.

