Campanie națională de lectură, lansată de Ziua Internațională a Cititului Împreună. TVR se alătură inițiativei

4 February 2026, 21:49

Ziua Internațională a Cititului Împreună a fost sărbătorită în sute de școli, biblioteci și muzee din țară. Copiii s-au bucurat să asculte povești și să fie mai aproape de cărți și dincolo de sălile de clasă. A fost o ocazie pentru lansarea unei campanii naționale de lectură, organizată de asociații private, cu bani din donații. Statul susține prea puțin lectura și accesul copiilor la cărți, spun scriitorii.

În muzee, în biblioteci sau în sălile de clasă. Nu contează unde au citit sau au ascultat poveşti copiii, important e fost că s-au aventurat împreună în lumea cărţilor. 

Ziua Internațională a Cititului Împreună este celebrată pe plan mondial din 2010, cu scopul de a aduce poveștile cât mai aproape de copii, de la vârste foarte mici.

În România, astfel de inițiative sunt posibile datorită profesorilor și bliotecarilor inimoși, dar și asociațiilor care derulează programe cu sprjinul donatorilor.

Televiziunea Română s-a alăturat unei astfel de campanii care va aduce ateliere și concursuri de lectură în școli. 

Andreea Nistor, director dezvoltare Digital Nation: Ce facem acum e că lansăm mult mai mult decât o campanie de lectură. Lansăm o campanie care ne sprijină să-i antrenăm pe copii și să le antrenăm gândirea.

Statul susține prea puțin lectura în rândul copiilor și accesul la cărți. Nu există programe guvernamentale care să încurajeze prezența scriitorilor în școli, iar cărțile au devenit și mai scumpe, după majorarea taxei pe valoare adăugată.

Și numărul bibliotecilor a scăzut dramatic. Doar jumătate dintre sediile care existau la începutul anilor ‘90 mai sunt deschise acum.

Iulia Iordan, scriitoare: Ne-am dori foarte tare ca această zi să însemne ceva pentru toți copiii, nu numai pentru cei care și-au permis să invite un scriitor la ei la școală, să cumpere niște cărți, să stea în jurul unei povești frumoase. Ne-am dori ca statul român să se uite către acei copii care nu au acces la cărți.

România este pe un rușinos penultim loc în Europa, în ceea ce privește lectura.

Datele Comisiei Europene arată că peste 70 la sută dintre români nu au citit nicio carte în ultimul an. Doar în Albania situația este mai gravă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite