Campania „Donează sânge, salvează o viaţă ” | Sute de studenți de la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza au donat sânge

Studenţii care au venit să doneze sânge spun că au vrut astfel să transmită un semnal de alarmă și să îi încurajeze și pe alții să facă acest gest.
Campania „Donează sânge, salvează o viaţă ” a fost inițiată în 2012 de Patriarhia Română, iar doi ani mai târziu a fost extinsă la nivel naţional.
De această dată, Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza s-a alaturat efortului.
Şi alte instituţii ale Ministerului de Interne participă la campanie.
Anul acesta, în Săptămâna Mare, peste 500 de jandarmi au donat aproximativ 200 de litri sânge în mai multe judeţe din ţară.