Bulgaria, zguduită de o serie de crime. Doi bărbaţi şi un adolescent, suspectaţi de comiterea unui triplu omor, găsiţi împuşcaţi

9 February 2026, 12:28 (actualizat 9 February 2026, 12:40)

O serie de crime fără precedent şochează Bulgaria. Doi bărbaţi şi un adolescent, ei înşişi suspectaţi de comiterea unui triplu omor la un refugiu montan, au fost găsiţi împuşcaţi într-o autorulotă, în munţii Balcani. Autorităţile leagă cazul de un ONG care organiza tabere pentru tineri şi care s-ar fi transformat într-o sectă. O amplă anchetă este în desfăşurare.

Cei trei bărbaţi, despre care se bănuia că ar fi comis o triplă crimă în refugiul montan din pasul Petrohan, din munţii Balcanii, au fost găsiţi, la rândul lor, fără viaţă într-o autorulotă, la aproximativ 80 km distanță de locul primelor fapte. Cadavrele a doi adulţi şi al unui adolescent de 15 ani prezentau răni prin împușcare.

Vehiculul în care au fost identificate aparține unui ONG cunoscut pentru organizarea de tabere pentru tineri. Împotriva acestuia există plângeri vechi privind abuzuri sexuale asupra copiilor, dar și prezența unor structuri paramilitare.

Anchetatorii iau în calcul toate ipotezele, de la crime motivate intern până la implicarea unei comunități închise cu caracter sectar. Există şi suspiciuni de derivă sectară și pedofilie.

Despre cabana Petrohan, locul unde s-a petrecut prima triplă-crimă, oamenii spun că au simţit că acolo se întâmplau lucruri mai puţin obişnuite.

O ampla anchetă este in plină desfăşurare. Până acum, nu au fost comunicate detalii despre posibili vinovați sau arestări.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite