Bugetul Apărării pentru 2026, în creștere cu 19%. Ministrul Apărării: “O Românie mai sigură, mai pregătită”

Foto: Radu Miruță, Facebook
20 March 2026, 15:37

Parlamentul României a votat bugetul pe 2026, iar Ministerul Apărării Naționale (MApN) va dispune de 49,426 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 2,45% din PIB – o creștere de 19% față de alocarea din anul precedent. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a comentat votul pe pagina sa de Facebook, descriind bugetul drept unul de corecție, dar și de responsabilitate.

„Corectăm decizii greșite din trecut, dar fără să pierdem nicio clipă din vedere contextul complicat în care trăim, inclusiv la nivel internațional”, a scris oficialul.

Aproape 40% din bugetul MApN – adică 18,8 miliarde de lei – este alocat înzestrării: echipamente moderne, capabilități noi și programe majore de modernizare.

Ministrul a subliniat că „modernizarea Armatei și respectarea angajamentelor internaționale nu sunt doar obiective pe hârtie, ci priorități reale”.

Bugetul prevede și finanțarea primei etape a programului pentru soldați gradați voluntari – aproximativ 3.000 de tineri care vor beneficia de pregătire militară de bază, pentru prima dată după 19 ani.

„Tineri care vor descoperi un sens nou în viață. România are nevoie de oameni pregătiți. Dar, mai ales, are nevoie de oameni care aleg să fie pregătiți”, a transmis Mirută.

Printre celelalte priorități finanțate se numără investițiile în infrastructura militară strategică, participarea militarilor români la misiuni externe și respectarea angajamentelor față de NATO și UE.

Miruță a adresat și un mesaj românilor îngrijorați de situația economică, argumentând că un buget solid pentru apărare nu reprezintă un lux: „Este o garanție că putem merge mai departe în siguranță, cu încredere.”

Ministrul și-a asumat totodată un angajament explicit privind cheltuirea fondurilor: „Fiecare leu trebuie cheltuit corect, transparent și eficient.”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite