București, capitala aglomerației. Sunt aproape 10.000 de locuitori pe kilometrul pătrat
O altă problemă este că sectoarele nu s-au dezvoltat echilibrat.
Cea mai aglomerată zonă din oraş este nordul. Aici sunt marile corporații unde lucrează zeci de mii de persoane. Primăria sectorului 1 încasează impozite de sute de milioane de lei şi are cel mai mare buget dintre toate administraţiile de sector: peste 1,4 miliarde de lei. La polul opus, sectorul 4 are un buget de două ori mai mic. Zona de sud a Capitalei este mai săracă în investiţii, iar presiunea demografică este mai mică.
În prezent, în Bucureşti, sunt necesare peste 150.000 de locuinţe noi, spun experţii imobiliari. Iar dezvoltatorii au o nouă strategie, ca să facă faţă cererii.
Oficial, în Bucureşti locuiesc 2,1 milioane de persoane, conform datelor de la Institutului Naţional de Statistică. Însă numărul real al locuitorilor e estimat la peste 2,6 milioane.