Sâmbătă 14 iunie 2025 | București 24˚C / Mai mult noros

Blue Air, amendată de ANPC pentru anulări repetate ale zborurilor. Compania aeriană: Până acum, nu am primit niciun înscris oficial

Aeronavă Blue Air
Aeronavă Blue Air
16 iunie 2022, 15:48

Deși au fost realizate mai multe verificări, cel puțin în anii 2021 și 2022, în urma cărora s-au constatat nereguli similare, iar operatorul aviatic a fost avertizat, consiliat și i s-au interzis practicile comerciale incorecte de la acel moment, acesta a recidivat, susține ANPC.

Din 30 aprilie 2021 și până pe 14 iunie 2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Acestora le corespund 178.405 rezervări pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene. Cele 20 de state totalizează 92% din populația totală a Uniunii și că acestea sunt: Croația, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Austria, Grecia, Olanda, Irlanda, Bulgaria, Danemarca, Spania, Suedia, Finlanda, Germania, Belgia, Franța, Italia, Cipru și România.

Echipa de comisari ANPC a lucrat, în tot acest timp, în colaborare cu Centrul European al Consumatorilor România, care a centralizat un număr de 924 de reclamații transfrontaliere referitoare la serviciile operatorului aviatic, primite la nivelul rețelei ECC-Net.

Numărul de anulări de zboruri precizat a vizat rezervări realizate începând cu 30 aprilie 2021 și continuând cu anii 2022 și 2023. Practic, din situația pusă la dispoziție de către operatorul economic, rezultă că, pentru multe din zborurile planificate, anularea s-a făcut la scurt timp de la punerea la dispoziție pe piață a ofertei de zbor.

Numărul anulărilor este unul foarte mare, iar ceea ce prejudiciază în mod grav interesele economice ale consumatorilor nu se referă doar la valoarea efectivă a acestor bilete, ci și la faptul că, nu de puține ori, consumatorii le achiziționează în scopuri bine stabilite: vacanțe, concedii, în interes personal, medical și altele, pentru care sunt necesare cheltuieli suplimentare aferente serviciilor de cazare, masă, acces obiective turistice, transfer/legături cu alte zboruri.

Astfel echipa de comisari ANPC a constatat că practica operatorului economic de a lansa oferte, de a îndemna către achiziționarea biletelor, în multe cazuri, la un preț avantajos (beneficiind de diverse promoții) pentru consumatori, în condițiile în care aceștia plătesc sumele aferente zborului și, în multe cazuri, după o scurtă perioadă, operatorul economic anulează zborurile, fără a oferi o justificare aferentă anulării, precum și fără a proceda la restituirea contravalorii achitate și a compensațiilor cuvenite în aceste situații este, conform Regulamentului CE 261/2004, considerată a fi o practică comercială incorectă, contrară cerinţelor diligenţei profesionale.

Replica Blue Air: Nu am primit absolut niciun înscris oficial prin care amenințările diseminate în mediul online să fie comunicate societății în mod oficial

“Am luat cunoștință din materiale de presă publicate în mediul online de amenințările formulate la adresa sa de dl. Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Pentru că până la acest moment, nu am primit absolut niciun înscris oficial prin care amenințările diseminate în mediul online să fie comunicate societății în mod oficial, având în vedere numeroasele solicitări pe care le-am primit din partea mass media, nu putem răspunde unor acuzații publicate în presă, scrisă sau online, neavand nicio dovada că acestea au fost formulate de un înalt oficial al Statului Româ”, a declarat avocatul Blue Air, Bogdan Năstase, potrivit Hotnews.

Potrivit anunțului făcut de el Blue Air va reveni cu un comunicat cu privire la aspectele menționate în mass media ”la data la care vom lua la cunoștință de respectivele acuzații prin intermediul unui înscris oficial, emis în conformitate cu prevederile legale în vigoare.”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite