Birocrația bate omenia: Refugiați ucraineni au strâns gunoiul de pe o fostă plajă din Brăila, dar societatea de salubritate a refuzat să ridice sacii cu deșeuri

6 noiembrie 2022, 15:27

Acțiunea de ecologizare a avut loc sâmbătă, pe fosta plaja Perla din Brăila, pe malul drept al Dunării.

Deși nepopulată și neamenajată, zona atrage mereu vizitatori. Mulți vin, mănâncă, se relaxează, dar uită să își adune gunoiul.

În urmă cu câteva săptămâni, mai multe familii de refugiați ucraineni au traversat Dunărea în Insula Mare a Brăilei și au decis să se implice, după ce au văzut câtă mizerie zace pe fosta plajă. Aproximativ 100 persoane, adulți și copii, au strâns în doar câteva ore sute de kilograme de gunoaie, toate adunate în saci.

Demersul s-a blocat când firma de salubritate le-a transmis organizatorilor să aducă ei sacii pe celălalt mal al Dunării.

Acțiunea de ecologizare a fost pregătită de o asociație neguvernamentală din Brăila. Organizatorii nu știau că plaja este în administrarea Apelor Române și a Romsilva. Aceste instituții sunt obligate prin lege să mențină curățenia pe malurile apelor, astfel că nicio primărie nu poate veni să strângă deșeurile din zonă.

În urma mediatizării cazului, reprezentanții Administrației Apele Române și cei ai Romsilva au promis că sacii vor fi ridicați în zilele următoare.

Urmărește-ne pe Google News