Biden ”rămâne în cursă”. Președintele nu ia în considerare „absolut deloc” retragerea candidaturii, a declarat purtătoarea sa de cuvânt

Președintele SUA, Joe Biden/ Profimedia Images
4 iulie 2024, 06:31 (actualizat 4 iulie 2024, 06:32)

Preşedintele american Joe Biden nu ia în considerare „absolut deloc” retragerea candidaturii pentru un al doilea mandat, a declarat miercuri purtătoarea sa de cuvânt, în timp ce se înmulţesc întrebările cu privire la acuitatea sa mentală după o performanţă dezastruoasă în timpul dezbaterii cu Donald Trump, relatează AFP.

Democratul „continuă campania”, „rămâne în cursă„, a insistat Karine Jean-Pierre în faţa presei.

La întrebarea unui jurnalist care a întrebat dacă preşedintele, în vârstă de 81 de ani, are în vedere să se retragă, purtătoarea de cuvânt a răspuns „absolut deloc”.

Înţelege că este legitim ca oamenii să pună această întrebare, dar nu putem uita bilanţul său”, a insistat ea.

Biden va acorda vineri un interviu pentru postul ABC News şi Casa Albă a promis că va organiza o conferinţă de presă a preşedintelui săptămâna viitoare, două ocazii menite să arate că Biden se poate exprima fluent fără prompter.

Potrivit unui sondaj difuzat marţi de CNN, 75% din alegătorii intervievaţi consideră că Partidul Democrat ar avea şanse mai mari la alegerile din noiembrie cu un alt candidat decât Joe Biden.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite