Bianca Andreescu s-a retras de la Turneul Campioanelor și va fi înlocuită de Sofia Kenin. Kiki Bertens a abandonat în meciul cu Belinda Bencic
Bianca Andreescu nu mai joacă, astfel, în ultimul meci din grupe la competiția de la Shenzhen. Rezultatul investigațiilor făcute la genunchi nu au fost cele mai bune.
„Am făcut un control la genunchi după al doilea meci. După ce am primit rezultatul, am înțeles că trebuie să mă retrag din turneu”, a declarat sportiva, citată de WTA Insider.
„Am călcat ciudat într-o întoarcere. Mi-am auzit genunchiul trosnind. S-a cam dus spre interior. Când călcam și puneam pe el într-adevăr mă deranja. Abia îmi puteam îndoi genunchiul. Dar m-am luptat cu durerea cât de mult am putut”, a declarat Bianca miercuri, la conferința de presă de după meci.
În locul Biancăi va evolua Sofia Kenin. Numărul 12 mondial o va înfrunta vineri, 1 noiembrie, de la ora 12:30, pe Elina Svitolina, prima sportivă care s-a calificat în semifinale din Grupa Mov.
Statistica meciurilor dintre Sofia Kenin și Elina Svitolina este de 2-2. Toate cele patru meciuri au avut loc în acest sezon, pe hard.
Din Grupa Roșie s-au calificat australianca Ashley Barty, care a învins-o azi pe Petra Kvitova, și elvețianca Belinda Bencic, care a profitat de abandonul lui Kiki Bertens. Sportiva din Olanda a abandonat după doar un set, din cauza problemelor medicale, iar Bencic a obținut astfel calificarea în semifinalele competiției de la Shenzhen. Kiki Bertens a fost prima rezervă și a înlocuit-o pe Naomi Osaka, după ce japoneza s-a retras din cauza unei probleme la umăr.
Ultima sportivă calificată în semifinale la Turneul Campioanelor se decide mâine, după meciul Simonei Halep cu Karolina Pliskova. Ambele jucătoare au până acum victorie cu Bianca Andreescu și înfrângere în fața Elinei Svitolina.