Anexarea celor patru regiuni ucrainene, prin ochii cetățenilor: „E o bucată de hârtie fără însemnătate legală”. Ziariștii și analiștii occidentali au calificat discursul lui Putin drept halucinant

30 septembrie 2022, 18:53

„Ştiţi că în Republicile Populare Doneţk şi Luhansk şi în regiunile Zaporojie şi Herson au avut loc referendumuri. Rezultatele sunt clare. Oamenii au ales. Este o alegere clară. Vom semna înţelegerea că Republicile Populare Doneţk şi Luhansk , regiunile Zaporojie şi Herson să devină parte a Rusiei. Cele patru regiuni vor primi sprijin federal şi constituţional ca parte a Federaţiei ruse şi pentru că asta e dorinţa a milioane de oameni”, a susținut Vladimir Putin, la Kremlin.

Așa a sunat anexarea oficială a celor patru regiuni, iar Vladimir Putin a cerut Kievului să înceteze imediat ostilitățile: „Cerem regimului de la Kiev să înceteze focul şi să oprească imediat orice acţiune militară, inclusiv războiul pe care l-au început în 2014 şi să revină la masă negocierilor”.

Un discurs halucinant, așa l-au descris ziariștii și analiștii din întreagă lume. Un discurs în care Putin i-a numit indirect pe dușmanii lumii libere ca fiind NATO, SUA și Marea Britanie.

Ce înseamnă pentru ucrainenii din Mariupol anexarea celor patru regiuni formalizată astăzi la Kremlin?

Vladislav Fedorenko: „Despre ce alăturare vorbim dacă asta este parte a Ucrainei? Astea sunt oraşe ucrainene, mai ales Zaporojie şi Herson. Nu mai e nimic de spus”.

Maksym: „Nu cred că vor deveni teritorii ruseşti sau Rusia Eternă, cum le place lor să creadă. A semnat actul ăla pentru el. Sunt oameni înţelepţi care au rămas, mulţi, toţi ştiu că e o prostie, o bucată de hârtie care nu are nici o însemnătate legală”.

Un spectacol grandios a fost organizat în Piața Roșie pentru a marca momentul anexării. Un scenariu care pare că se repetă. Și acum opt ani, în centrul orașului Sevastopol, lumea sărbătorea, sub bagheta Moscovei, anexarea Crimeei, tot după un referendum organizat la fel ca cele de acum din cele patru teritorii.

La Kiev, în Consiliul de Securitate al țării, s-a discutat despre noua tentativă a rușilor de anexare a teritoriilor ucrainene. Cu tot cu Peninsula Crimeea, vorbim de aproape 20 la sută din suprafață țării. Consiliul a făcut apel la întărirea sprijinului acordat Ucrainei de către coaliția internațională.

Într-un comunicat al Ministerului român de Externe, se arată că țara noastră condamnă în termenii cei mai fermi semnarea așa-ziselor „acorduri de intrare în componența Federației Ruse” a unor regiuni ucrainene aflate sub ocupația ilegală a trupelor ruse, ca urmare a războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite