Benjamin Netanyahu, critici la adresa lui Macron, Starmer și Carney: Sunteți de partea greșită a istoriei!
Premierul israelian acuză Franţa, Marea Britanie şi Canada că sunt de partea greşită a istoriei. Declaraţia lui Netanyahu vine la câteva zile după ce cele trei state au anunţat că vor lua măsuri împotriva Israelului dacă nu opreşte ofensiva din Gaza. Adresându-se liderilor acestor ţări, Benjamin Netanyahu le-a spus că asemenea declaraţii şi acţiuni nu fac decât să încurajeze Hamas.
Mii de israelieni dezaprobă operaţiunea care se desfăşoară acum în Gaza şi spun că vieţile ostaticilor sunt în pericol. Poliţia a intervenit în forţă pentru a debloca o stradă din Tel Aviv ocupată de manifestanţii care i-au cerut demisia lui Benjamin Netanyahu.

La începutul săptămânii, însă, Franţa, Canada şi Marea Britanie i-au cerut liderului israelian imperativ să oprească operaţiunea din Gaza şi să ridice blocada ajutoarelor umanitare.
În caz contrar ei au ameninţat cu măsuri împotriva statului evreu. Guvernul de la Londra chiar a suspendat negocierile privind un acord de liber schimb.
Netanyahu a declarat că liderii de la Londra, Ottawa şi Paris oferă un premiu uriaş pentru atacul genocidar asupra Israelului din 7 octombrie, invitând în acelaşi timp la alte atrocităţi similare.
Acum o săptămână guvernul israelian a anunţat că începe o nouă operaţiune în Gaza pentru ca luni Benjamin Netanyahu să declare că Israelul va prelua controlul asupra întregii Fâşii Gaza.