Belarus organizează exerciții nucleare tactice împreună cu Rusia

Vladimir Putin și Alexander Lukașenko
7 mai 2024, 16:11

Belarus va organiza exerciții nucleare tactice împreună cu Rusia, potrivit agenției de știri de stat TASS, notează Reuters.

Belarus a început verificările asupra gradului de pregătire a armatei sale de a desfășura arme nucleare tactice, simultan cu un exercițiu efectuat de Rusia.

Rusia a declarat luni că va desfășura arme nucleare tactice ca parte a unui exercițiu militar după ceea ce Moscova a spus că sunt amenințări din partea Franței, Marii Britanii și Statelor Unite.

Liderul belarus Alexander Lukașenko a declarat în aprilie că „câteva zeci” de arme nucleare tactice rusești au fost desfășurate în Belarus în baza unui acord anunțat anul trecut de el și președintele Vladimir Putin.

Luni, Ministerul rus al Apărării a anunţat că armata sa va organiza „într-un viitor apropiat” exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe staţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” liderilor occidentali.

Contactat de AFP, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a spus că este vorba despre afirmaţiile lui Emmanuel Macron, al unor „reprezentanţi britanici” şi al unui „reprezentant al Senatului american, dacă nu mă înşel”.

Aceşti lideri „au vorbit despre voinţa şi chiar despre intenţia de a trimite contingente armate în Ucraina, respectiv de a plasa soldaţi ai NATO în faţa armatei ruse”, a spus Peskov.

El a susținutcă este vorba despre „un nou ciclu de escaladare a tensiunilor”, denunţând „retorica foarte periculoasă” a preşedintelui francez.

Săptămâna trecută, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Rusia trebuie împiedicată să câștige războiul din Ucraina, indicând că în cazul unui succes nu există garanții că țările vecine, inclusiv România și Republica Moldova, nu vor fi în pericol într-un scenariu în care Moscova și-ar atinge obiectivele strategice.

Ce a declarat Macron

Liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii de trupe NATO pe teren în țara invadată, apreciind într-un interviu publicat de The Economist că va trebui să „ne punem problema” dacă Moscova „va reuşi să străpungă linia frontului” şi dacă autorităţile de la Kiev o cer.

„Dacă ruşii reuşesc să străpungă linia frontului, dacă ar exista o cerere ucraineană, ceea ce nu este cazul astăzi, ar trebui să ne punem în mod legitim întrebarea”, a declarat preşedintele francez săptămânalului britanic The Economist, citat de Agerpres.

„A exclude acest lucru a priori înseamnă a nu învăţa lecţiile ultimilor doi ani”, în condiţiile în care ţările NATO au exclus iniţial să trimită tancuri şi avioane în Ucraina, iar în cele din urmă s-au răzgândit, a adăugat el.

Şeful statului francez a provocat o controversă la sfârşitul lunii februarie, afirmând că trimiterea de trupe occidentale pe pământul ucrainean nu trebuie „exclusă” în viitor.

El a explicat că doreşte să restabilească „ambiguitatea strategică” în răspunsul european la invazia rusă a Ucrainei.

Majoritatea ţărilor europene, precum şi Statele Unite, s-au distanţat în mod clar de remarcile sale, chiar dacă de atunci unele au făcut un pas în această direcţie, potrivit AFP.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite