BEC dă lămuriri privitoare la posibilitatea opțiunii între cele două scrutine. Buletinele de vot nu sunt nule dacă au ștampila de control pe prima pagină

26 mai 2019, 14:20

Declarații ale purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleț:

– „BEC, în cursul dimineții, a transmis prin intermediul sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot, un mesaj care a fost înregistrat pe toate tabletele din toate secțiile de votare și pe telefoanele mobile aflate în dotarea președinților secțiilor de votare – faptul că operatorul are obligația de a informa alegătorul că poate opta să voteze atât la alegerile europarlamentare, cât și pentru referendumul național, sau doar pentru unul dintre aceste scrutine, și de a opera în SIMPV opțiunea corespunzătoare. Deci obligația operatorilor de calculator este aceea de a informa alegătorii că pot să voteze fie pentru ambele scrutine, fie doar pentru unul dintre acestea, și să bifeze în aplicație opțiunea corespunzătoare pentru fiecare alegător în parte”.

– „A doua chestiune este legată de aplicarea ștampilei de control pe buletinele de vot, în special pentru cele aferente referendumului, pe prima pagină a buletinului de vot și dacă acesta reprezintă un motiv de nulitate a buletinelor de vot. Acesta nu este un motiv de nulitate și BEC a răspuns în acest sens mai multor solicitări. Votul este valabil în cazul în care, deși ștampila aplicată a depășit limitele patrulaterului, opțiunea alegătorului este evidentă. Aplicarea ștampilei de control a secției de votare în orice altă poziție decât pe ultima pagină nu este motiv de nulitate”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite