Bebelușii scoși din spitalul Al Shifa au ajuns în Egipt. Trupul unei tinere din armata israeliană, răpită de Hamas, descoperit în apropiere de spital. Informații noi dezvăluite de IDF
Bebelușii prematuri din spitalul Al Shifa au ajuns astăzi în Egipt. Au fost luați în incubatoare mobile și transportați cu grijă spre punctul de trecere Rafah, de unde au fost preluați de medicii din spitalele de campanie ridicate la graniță.
Au fost demontate astfel știrile false vehiculate de propaganda Hamas, potrivit cărora micuții ar fi fost în pericol de moarte pentru că spitalul nu mai are curent. De altfel, narațiunile false sunt răspândite de la cel mai înalt nivel al Autorității palestiniene, care neagă atacul de pe 7 octombrie.
Benjamin Netanyahu, premier Israel: „De fapt, Mahmoud Abbas a acuzat Israelul că a iniţiat un masacru. Este o inversare a adevărului totală. Preşedintele Autorităţii palestiniene, care în trecut a negat Holocaustul, astăzi neagă masacrul comis de Hamas şi asta e inacceptabil.„
La o lună și jumătate de la masacrul comis de Hamas, organizația teroristă continuă să atace Israelul cu rachete pe care le lansează din Gaza.
Israelul continuă să fie atacat și de Hezbollah, din Liban, iar IDF a ripostat distrugând două poziții ale teroriștilor șiiți.
Gaza rămâne principalul obiectiv. Acolo, soldații israelieni sunt pe urmele teroriștilor care i-ar putea duce la ostatici. Au încercuit spitalul indonezian sub care, de asemenea, sunt informații că ar exista catacombe Hamas.
Imagini surprinse în spitalul Al Shifa pe 7 octombrie, ziua atacului, arată cum teroriștii au adus în complex ostatici. Unul dintre aceștia era rănit.
Daniel Hagari, purtător de cuvânt IDF: „Pe 7 octombrie, după masacrul barbar şi după ce au luat ostatici, teroriştii s-au retras în spitalul Al Shifa. Au intrat în spital ca să se ascundă.„
Printre cei peste 240 de ostatici era și Noa Marciano, recrut al armatei israeliene, în vârstă de 19 ani, al cărei cadavru a fost recuperat în apropiere de Shifa.
Elad Tzuri, comandant IDF: „Vreau să vă arăt unde am găsit trupul lui Noa Marciano. Acolo e spitalul, de unde a plecat, până la casa aceasta, unde am ajuns datorită informaţiilor agenţiei de securitate.„
Hamas a declarat că Noa a murit în timpul unui raid israelian, dar medicii legiști au constatat că tânăra fusese împușcată în cap.
În tot acest timp, în parlamentul israelian se dezbate aprins un proiect de lege privind condamnarea la moarte a teroriștilor care au atacat Israelul pe 7 octombrie. Rudele victimelor și ale celor răpiți au cerut deputaților să renunțe.