Bărbat împuşcat după ce a atacat poliţia cu un târnăcop înaintea meciului Polonia – Olanda, de la Euro 2024

Incident la Hamburg (Foto: Profimedia Images)
16 iunie 2024, 16:18 (actualizat 16 iunie 2024, 16:22)

Poliţia din Hamburg a anunţat că a împuşcat şi rănit un bărbat care a ameninţat că îi atacă pe membrii forţelor de ordine cu un târnăcop şi un cocktail Molotov, înaintea meciului de fotbal Polonia – Olanda de la EURO 2024, informează AFP.

Cu toate acestea, ”nici un element nu arată că ar exista o legătură cu fotbalul” şi meciul programat în această după-amiază în oraşul-port din nordul Germaniei, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, Thilo Marxsen.

Dintr-un motiv încă necunoscut, „atacatorul a ieşit dintr-o cafenea şi i-a ameninţat pe poliţişti”, a adăugat el. Forţele de ordine au ajuns în final să-l împuşte şi „să-l rănească la picior”, a explicat purtătorul de cuvânt, indicând că agresorul a fost spitalizat.

Hamburg este unul dintre oraşele în care au loc meciurile de fotbal din EURO 2024. Întâlnirea dintre Olanda şi Polonia a fost programată duminică de la ora locală 15:00 (16:00 – ora României), fiind desfăşurat cu această ocazie un important dispozitiv poliţienesc.

Atacul a avut loc lângă bulevardul foarte turistic Reeperbahn, la puţin peste un kilometru de un ”Fan zone” amenajată de autorităţi într-un parc al oraşului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite