Băiețelul lui Nicușor Dan a făcut deliciul jurnaliștilor prezenți la întâlnirea șefului statului cu omologul său austriac
Președintele Nicușor Dan și soția sa au fost primiți la Salzburg de omologul austriac, Alexander Van Der Bellen, și de prima doamnă a Austriei. Însă cel care a fost în centrul atenției jurnaliștilor prezenți a fost cel mai mic membru al delegației, băiețelul președintelui.
Micuțul a fost atras de aparatele foto și camerele de luat vederi ale jurnaliștilor, astfel că a fugit de la mama sa, care îl ținea de mână și a avut un scurt dialog cu aceștia, cărora le-a spus că are acasă un aparat foto.
Preşedintele Nicuşor Dan se află într-o vizită oficială de două zile în Austria, la Salzburg, la invitaţia preşedintelui federal Alexander Van der Bellen.
Președintele român și soția sa au fost primiți oficial de președintele Austriei, Alexander Van Der Bellen, și prima doamnă a Austriei. Cei doi omologi au convorbiri tête-à-tête și convorbiri oficiale, urmate de declarații comune de presă.

Anterior, în cursul zilei, șeful statului român a susținut un discurs în faţa oamenilor de afaceri reuniţi în cadrul Summitului Salzburg 2025. Președintele este însoțit în vizita din Austria de soția sa și cei doi copii.

