Sesiunea a doua a Bacalaureatului: 23 de candidaţi eliminaţi pentru fraudă la proba de Limba română

11 august 2025, 07:34 (actualizat 11 august 2025, 20:25)

Cea de-a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat a început luni cu proba la Limba şi literatura română, la care au fost prezenţi 13.992 de candidaţi, 23 fiind eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, a informat Ministerul Educaţiei.

Şi-au exprimat opţiunea de a susţine această probă 16.058 de candidaţi, dar 2.066 nu s-au prezentat.

Potrivit unui comunicat al ministerului, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, în urma solicitărilor exprese, numărul candidaţilor prezenţi la fiecare probă diferă.

Subiectele şi baremul de corectare la proba scrisă de Limba şi literatura română au fost publicate, luni, la ora 15:00, pe site-ul de profil, conform procedurii.

Sesiunea a doua a Bacalaureatului continuă marţi, cu proba obligatorie a profilului, şi miercuri cu proba la alegere a profilului şi specializării. Joi este programat examenul la Limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afişate anonimizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR), pe 18 august, până la ora 12:00 pe site-ul bacalaureat.edu.ro şi în centrele de examen. Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea eventualelor contestaţii au loc în aceeaşi zi în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în intervalul 19 – 20 august.

Rezultatele finale vor fi publicate pe 26 august.

Sunt declaraţi promovaţi candidaţii care îndeplinesc, simultan, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au primit cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6.

În zilele în care se desfăşoară probele scrise, Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi, între orele 8:00 – 16:00, linia TELVERDE 0800801100 cu scopul de a sesiza eventuale disfuncţionalităţi privind organizarea/desfăşurarea examenului.


Examenul se desfăşoară potrivit următorului calendar:

* 11 august: Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă

* 12 august: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

* 13 august: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă

* 14 august: Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

* 18 august: Afişare rezultate probe scrise (până la ora 12:00), vizualizare lucrări scrise şi depunere contestaţii (în intervalul orar 14:00 – 18:00)

* 19 – 20 august: Vizualizare lucrări scrise şi depunere contestaţii

* 26 august: Afişarea rezultatelor finale

Examenul este promovat de candidaţii care îndeplinesc, simultan, următoarele condiţii: au susţinut toate probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise (fiind notaţi cu minimum 5 la fiecare dintre acestea) şi au obţinut cel puţin media 6 (în baza notelor primite la probele scrise).

A doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2025 a început lunea trecută cu probele de evaluare a competenţelor. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite