Bacalaureat 2025 | Ministrul Educației nu schimbă calendarul probelor de competențe
Ministrul Educației merge mai departe cu organizarea Bacalaureatului în timpul anului școlar și nu schimbă calendarul probelor de competențe. Daniel David anunță că eventualele modificări pot interveni doar pe baza unor evaluări temeinice după susținerea probelor. Profesorii sunt însă nemulțumiți și spun că încă nu știu cum se vor împărți între cursuri și testări. În premieră, anul acesta elevii nemulțumiți de notele de la bac vor putea să își vădă lucrările înainte de depunerea contestațiilor.
Două săptămâni îi mai despart pe elevii de clasa a XII-a de probele de competenţe ale examenului de bacalaureat. Acestea încep la sfârșitul lunii şi se încheie pe 7 februarie. Pentru fiecare proba sunt alocate două zile.
Profesorii critică însă organizarea probelor de competenţe în timpul anului. Nemulțumiri sunt și faţă de organizarea examenului din vara. Probele scrise de la Bac încep din 10 iunie și se vor desfășura în paralele cu orele de curs de la celelalte clase pentru care anul școlar se va încheia pe 20 iunie.
Florina Rogalski, profesoară de limba română, Şcoala Centrală, Bucureşti: Din punct de vedere juridic nu e normal să fie examene până când aceşti elevi de clasa a XII-a n-au absolvit liceul şi n-au promovat. Pentru că ei pot da competenţele orale şi pe urmă să rămână corigenţi, amânaţi, repetenţi. Deci nu se poate să pui nişte elevi să dea examene în timpul anului şcolar.
Noul ministru al Educaţiei, Daniel David, anunţă că nu are încotro: regulile au fost decise de fostul ministru al Educaţiei şi nu le schimbă în timpul jocului.
Daniel David, ministrul Educaţiei: Când ai o metodologie un proces în desfășurare, copii deja înscriși, în afară faptului că ai descoperi o chestie ilegală extraordinar de mare și atunci ai opri lucrurile, dar altfel că sunt perspective diferite, n-ai cum schimbă acest lucru.
De anul acesta, atât la evaluarea naţională, cât şi la bacalaureat, elevii vor putea cere să-și vădă lucrările înainte să depună contestaţîi.
Cătălin Nan, preşedinte Federaţia Naţională a Părinţilor: Prin această metodă cumva se evita contestațiile nejustificate pt că dacă ei au acces și își văd baremul transparent și văd exact unde au greșit unde au făcut bine nu mai necesită contestarea. Reduce cumva stresul pt că diminuează cumva anxietatea și frustrarea asociate cu rezultatele neașteptate.
În prima conferință de presă susținută de la numire, ministrul educației a anunțat că până la sfâșitul lunii MAI va fi gata un raport – diagnostic al sistemului. Vor fi căutate soluții pentru salarizarea și pregătirea profesorilor, examenul de titularizare dar și pentru examenele naționale susținute de elevi.
Daniel David, ministrul Educaţiei: N-am venit să schimb lucrurile, nici n-am venit să le continui exact cum au fost gândite, dar orice schimbare va trebui să fie una justificată care să aducă un plus. Din toamnă, foarte probabil vom începe iarăși programe de training pe metodele moderne de predare pentru profesorii de liceu.
La sfârșitul acestei luni planurile cadru pentru liceu vor fi puse în dezbatere publică.
BACALAUREAT 2025 – CALENDAR PROBE DE COMPETENŢE LINGVISTICE ŞI DIGITALE
27 – 29 ianuarie – Limba română – proba A
29 – 31 ianuarie – Limba maternă – proba B
3 – 5 februarie – O limbă de circulație internațională – proba C
5 – 7 februarie – Competențe digitale – proba D
Sursă: Ministerul Educaţiei
BACALAUREAT 2025 – EXAMENE SCRISE
10 iunie – Limba şi literatură română
11 iunie – Proba obligatorie a profilului
13 iunie – Proba la alegere a profilului şi specializării
16 iunie – Limba şi literatură maternă
20 iunie – Afişarea rezultatelor, vizualizarea lucrărilor, depunerea contestaţiillor
30 iunie – Afişarea rezultatelor finale
Sursă: Ministerul Educaţiei