Avizele pentru construcții vor fi eliberate în șase luni. În cazul în care nu sunt respectate termenele legale, acestea vor fi adoptate tacit
Reguli noi în construcţii. Guvernul a redus termenele de eliberare a autorizaţiilor de construire si a documentației de urbanism. Astfel, în cel mult jumătate de an instituţiile statului trebuie să dea toate avizele necesare. Dacă data limită este depășită, deși nu sunt contestaţii sau sesizări, autorizaţiile vor fi adoptate tacit.
Ca să ridici o casă în România ai nevoie de cel puţin un an doar pentru a alerga de la o instituţie a statului la alta, după avizele necesare. Termenul este dublu în cazul marilor investiţii, finanţate inclusiv cu fonduri europene. Şi aşa am ajuns să fim ţara cu cele mai mari termene de avizare în domeniul construcţiilor din Uniunea Europeană, după cum arată ultimul raport pe această temă al Băncii Mondiale. Ca să reducă durata, Guvernul a decis ca toate avizele să fie eliberate în cel mult 6 luni.
MARCEL CIOLACU – prim-ministru: Reducem astfel birocrația, așteptarea legitimã a tuturor cetãțenilor și firmelor. Accelerãm și proiectele finanțate prin PNRR, ce trebuie finalizate la jumãtatea lui 2026.
CSEKE ATTILA – ministrul Dezvoltării: Pentru o investiție e nevoie de 30 de avize. La a cinea, a șasea avizare expira primul aviz acordat. Avizarea în cascadă nu mai e posibilă. Toate documentaţiile pentru toate instituţiile statului şi pentru entităţile private avizatoare se introduc deodată, simultan și ele au un termen de 15 zile pentu a evalua şi a emite acest aviz.
În cazul în care nu sunt respectate termenele legale, avizele vor fi adoptate tacit.
Prin telefon – RAMONA GANEA – Vicepreşedinte Asociaţia Dezvoltatorilor Imobiliari: Acum că avizele se pot depune simultan şi în cazul în care există necesitatea unor completări acestea se pot solicita o sigură dată, considerăm că vom optimiza foarte mult timpul de autorizare.
MĂDĂLINA CHIŢU – jurnalist TVR: În primul trimestru al acestui an s-au eliberat peste 7.600 de autorizații de construire pentru clãdirile rezidențiale. Fațã de aceeaşi perioadă a anului trecut avem o uşoară crestere, însă raportat la trimestrul I a lui 2020 avem o scădere de peste 10 procente.
Iar asta s-a reflectat direct în preţul locuinţelor.
DAN NICULAE – reprezentant platformă online imobiliare: Oferta e tot în scădere, în timp ce cererea a tot crescut. Asta face aproape imposibil ca preţurile la locuinţe să scadă, în perioada următoare. Nu vedem o scădere, chiar dacă se prefigurează anumite probleme economice ale României.
În ultimul an, locuinţele s-au scumpit, în medie, cu aproape 20 de procente.