Sâmbătă 24 mai 2025 | București 20˚C / Cer acoperit

Au început lucrările pentru eliberarea albiei râului Siret la Luțca, Neamț, unde un pod proaspăt reabilitat s-a prăbușit anul trecut. Se va face o expertiză a bucăților rămase din vechea construcție

27 septembrie 2023, 20:03

Trei firme care s-au asociat au obținut avizul pentru începerea lucrărilor la podul de la Luțca. Operațiunile vizează ambele capete ale podului.

Iulian Cazacu, corespondent TVR:După un an și jumătate de la prăbușirea podului, au început acțiunile de curățare a zonei. Aici, la fața locului, se face o primă sortare între bucățile de beton și cele de metal care pot fi refolosite. Toată această operațiune ar putea dura aproximativ 3 luni, în funcție de evoluția vremii și a provocărilor tehnice care ar putea apărea pe parcurs.

Specialiștii vor face și o nouă expertiză a bucăților rămase din pod, pentru a verifica dacă mai sunt bune pentru noua construcție.

În paralel, se fac și planurile pentru un nou pod. Lucrările pentru eliberarea albiei sunt plătite din fondul de urgență al guvernului.

Adrian Păduraru, vicepreședinte Consiliul Judeţean Neamţ:Pentru eliberarea albiei a fost alocat de către guvern o sumă de 12 milioane de lei. Lucrarea de către constructor a fost adjudecată pentru 7,8 milioane. Deci în această sumă mai avem și o economie.

Locuitorii din comunele limitrofe sunt supărați, pentru că de când s-a prăbușit podul sunt nevoiți să facă zilnic kilometri în plus.

Foarte greu. Am ocolit zeci de kilometri ca să ajung unde aveam treabă.

Ocolim, sunt 19 km de aici. (…) Toată lumea face naveta. Autobuze, microbuze, tot ce este.

Cornel Bontaș, consilier județean: Au fost cheltuieli în plus, timp pierdut, nervi. Nu au vrut efectiv să facă un pod de pontoane, un pod provizoriu. A fost o solicitare. Nu au vrut cei din conducerea CJ-ului să plătească.”

Podul de peste râul Siret, dintre localitățile Luțca și Sagna, s-a prăbușit pe 9 iunie, anul trecut. Două mașini care treceau pe acolo au fost prinse în incident, iar unul din șoferi a fost rănit.

Podul a fost reabilitat în 2021 de Consiliul Județean Neamț, care a transmis la momentul incidentului că încă nu se făcuse recepția podului și că răspunderea pentru starea podului o au constructorul, proiectantul și cei care au dat soluțiile tehnice.

Deocamdată, nu au fost stabilite cu exactitate cauzele prăbușirii și nici persoanele care se fac vinovate de eșecul acestui proiect.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite