Atac intens asupra Ucrainei. Zelenski cere Occidentului să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei
Ruşii atacă tot mai intens Ucraina. Azi-noapte, au lansat aproape 100 de drone şi câteva rachete. Preşedintele Volodimir Zelenski face apel la Occident să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei, care continuă să importe, din Europa şi din Statele Unite, componente pentru drone.
Armata ucraineană a reuşit să intercepteze şi să doboare mai mult de jumătate dintre proiectilele lansate de ruşi.
Cu toate acestea, au fost lovite mai multe clădiri în diverse oraşe, din nu mai puţin de 10 regiuni, inclusiv în capitala Kiev. Au căzut fragmente de drone pe mai multe clădiri, între ele şi un cămin studenţesc.
„O explozie puternică, o lumină intensă, nici nu ştiu cum să vă explic. Zburau cioburi peste tot, s-au spart toate ferestrele”
Tot la Kiev au fost distruse cabluri electrice şi zeci de stâlpi de electricitate au fost culcaţi la pământ. Câteva ore, mai multe cartiere au rămas fără curent electric.
Volodimir Zelenski cere ţărilor occidentale să impună noi sancţiuni Rusiei. În pofida restricţiilor existente în prezent Rusia reuşeşte să cumpere, din Occident, piese pentru drone.
Volodimir Zelenski: Rusia îşi intensifică activitatea şi, din păcate, încă are acces la produse occidentale. În octombrie, a lansat peste două mii de drone împotriva Ucrainei, împotriva poporului nostru. Absolut în fiecare zi. Acest număr de drone înseamnă 170.000 de piese, care nu ar fi trebuit să ajungă în Rusia. Microcircuite, microcontrolere, procesoare şi alte componente, fără de care această teroare nu ar fi posibilă. Rusia le cumpără din străinătate, din păcate, de la companii din China, Europa şi America. Sunt mini contribuţii la teroarea constantă venită din partea Rusiei.
Încet dar sigur, ruşii avansează – scrie presa de la Kiev. Asta pentru că, în ultima perioadă, asistenţa militară occidentală este la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului.

