Atac cibernetic la mai multe spitale din România. Pacienţii, nevoiţi să aştepte la camerele de gardă. Înregistrările au fost făcute pe hârtie, pentru a putea continua activitatea

12 februarie 2024, 11:20 (actualizat 12 februarie 2024, 14:38)

Activitate dată peste cap în cel puțin 18 spitale din ţară, care au căzut victime ale hackerilor. Unităţile medicale au fost atacate cibernetic şi din această cauză au avut dificultăți cu internările, externările şi alte înregistrari de date. Iar pacienţii au fost nevoiţi să aştepte la camerele de gardă sau la cabinete. Spitale au recurs la rețeaua internă a unității sau la înregistrările de mână pentru a putea continua activitatea.

Atacul cibernetic a vizat spitale din țară și din București. Hackerii le-au blocat platforma care asigură internările, externările și alte activități și care face legătura între spitale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: În momentul de față nu pot fi introduse consultațiile în zona de urgențe, care este vitală. Sistemul informatic și aplicația Hipocrate a fost afectată. Colegii de la Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică lucrează la remediere, ținem legătura. Încercăm să redăm funcționalitățile.

Printre spitalele afectate se numără Institutul Marius Nasta, Spitalul Bagdasar Arseni, Spitalul Colțea, Spitalul Fundeni și Institutul de Oncologie din Iași. Managerii au fost nevoiți să găsească soluții rapide pentru ca numărul de persoane afectate să fie cât mai mic.

Bogdan Oprița, manager, Spitalul Floreasca: În cursul dimineții de astăzi, conducerea spitalului a fost informată că există mai multe atacuri cibernetice asupra platformei Hipocrate. Astfel, a luat imediat decizia ca legăturile la internet ale acestei platforme să fie suspendate. (…) Activitatea a decurs normal, prezentările au fost efectuate, pacienții internați. Deci nu sunt probleme în momentul de față.

Beatrice Mahl, manager, Institutul Marius Nasta: Activitatea institutului a fost întreruptă aproximativ două ore. În acest moment am deblocat activitatea și funcționăm intern, fără a avea conexiune la internet. E o situație problematică când nu-ți funcționează sistemul informatic, pentru că toată activitatea este blocată.

În alte spitale, managerii au decis să înregistreze totul pe hârtie, pentru a evita blocajul.

Bogdan Furtună, manager, Spital Colțea: Pacienții care au acces în serviciile spitalului, toți au fost văzuți, trecuți prin camera de gardă. Ne-am întors oarecum în timp, cu ce făceam acum 10 ani cu fișele de prezentare scrise de mână.

Constantin Luca, manager, Institutul de Boli Cardiovasculare, Timișoara: Avem anumite dificultăți în a desfășura activitatea. Internările se desfășoară conform progamărilor, dar nu avem încă sistemul informatic la dispoziție. Lucrăm pe hârtie, la fel și externările sau eliberarea rețetelor compensate.

CNAS a dat asigurări că decontările și alte documente se vor putea întocmi imediat după încetarea atacului. Directoratul Național de Securitate Cibernetică a trimis o echipă la sediul firmei atacate.


Activitatea mai multor spitale este parțial blocată, pentru că o companie IT care are contracte cu mai multe unități sanitare din țară a fost atacată. Conform Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), este vorba despre un atac cibernetic de tip ransomware.

„Reprezentanţii Diectoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) au transmis că instituţia a fost notificată în cursul zilei de luni cu privire la un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii pentru mai multe spitale din România. Mai multe spitale sunt afectate de atac. În acest moment, o echipă de specialişti ai DNSC s-a deplasat la faţa locului, pentru investigarea incidentului cibernetic”, a comunicat instituţia.

DNSC recomandă ca echipele IT ale spitalelor să nu fie contactate, pentru se putea concentra pe restaurarea serviciilor informatice şi a datelor, aceasta reprezentând o prioritate.

În camerele de gardă sunt timpi de așteptare din ce în ce mai mari, din cauza atacului. Asta pentru că firma ale cărei servere au fost atacate în această dimineață se ocupa de partea care ține legătura între spitale și Casa Națională de Sănătate.

Surse spun că au fost deja discuții cu cei de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care i-au asigurat pe managerii spitalelor că decontările și toate hârtiile se vor putea face în această după-amiază sau în momentul în care se va rezolva situația.

Sistemul informatic medical Hipocrate contribuie la integrarea şi interconectarea tuturor activităţilor dintr-o instituţie medicală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite