Astăzi creștinii îl cinstesc pe Sfântul Antonie cel Mare

Astăzi, în calendarul creștin ortodox este din nou sărbătoare. În această zi, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Antonie cel Mare. Este o sărbătoare cu cruce neagră și se spune că, în această zi sfântă, credincioșii ar trebui să rostească rugăciunea către Sfântul Antonie cel Mare. Alături de Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare sau de Sfântul Teodosie cel Mare, Sfântul Antonie cel Mare este apreciat ca fiind întemeietorul monahismului creştin.

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare s-a născut în Egiptul de Sus, în anul 251, într-o familie bogată. La vârsta de 20 de ani, după moartea părinţilor, a avut o revelație auzind predica cu pilda bogatului: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, da-o săracilor și vei avea comoara în cer; după aceea, vino și urmează-Mi”. A renunţat la avere şi s-a făcut pustnic, vieţuind lângă sihaştrii care îşi aveau chiliile în apropierea satului său.

A încredinţat apoi pe sora lui unor credincioase fecioare, iar el se făcu pustnic. Deci, la început se povăţuia după viaţa pustnicilor din apropiere de satul lui, culegând de la toţi, ca o albină din flori, toată fapta bună, avându-şi chilia şi el tot lângă sat, întărindu-se în viaţa de pustie, în rugăciune, în nemâncare, în iubirea de oameni. Şi aşa se silea a urma lui Hristos, urmând tuturor celor ce bine vieţuiau. Şi era iubit de toţi din sat.

După vârsta de 35 de ani a plecat în pustia Egiptului, unde vreme de alţi 20 de ani a trăit în singurătate, în post şi rugăciune. Datorită harului şi virtuţilor sale s-a făcut cunoscut, în jurul său formându-se o obşte de ucenici pe care îi îndruma spre desăvârşirea creştină.

Despre Sfântul Antonie se spune că era „Cu adevărat ca un doctor dat Egiptului de Dumnezeu; căci, cine se ducea mâhnit la dânsul şi nu se întorcea bucurându-se? Cine venea la dânsul plângând pe cei morţi şi nu părăsea îndată plânsul? Cine venea mâniat şi nu se schimba îndată în prietenie şi iubire? Care sărac necăjit alerga la dânsul şi, văzându-l, nu defăima îndată bogăţia? Care monah, împuţinându-se cu sufletul şi alergând la dânsul, nu se făcea cu mult mai tare şi mai sârguitor? Care tânăr venind în munte şi privind la Antonie, nu se lepăda îndată de desmierdări şi nu iubea înţelepciunea? Cine venea la dânsul ispitit de diavoli şi nu se izbăvea? Cine era supărat de gânduri şi nu se alina cu cugetul?”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul nu era de acord cu ideea de a-i venera cineva moaștele.

Antonie se ruga fără încetare, iar masa lui zilnica consta într-o felie de pâine uscată și o cană cu apă. A trăit 105 ani, iar Viaţa lui a scris-o Sfântul Atanasie cel Mare, ca unul ce cunoştea pe Sfântul Antonie de aproape. Şi a ajuns acest minunat om al lui Dumnezeu, Antonie, a fi socotit în toată lumea ca începătorul şi dascălul cel adevărat al vieţii pustniceşti