Asigurările de sănătate, care sunt diferențele cu alte țări europene

Cum funcționează acum sistemul asigurărilor de sănătate, unde se duc banii din contribuţiile plătite de fiecare dintre noi şi de ce nu sunt suficienţi, dar și care sunt diferențele în alte state europene – ne spune Ilinca Nazarie.

Angajații cu carte de muncă și cei care lucrează ca PFA achită lunar pentru asigurările sociale de sănătate 10% din salariul brut. Aceeași taxă o plătesc și pensionarii care au venituri de peste 3.000 de lei, pentru suma care depășește acest prag. Și cei care nu sunt salariați, dar vor să fie asiguraţi, pot contribui cu 10% din valoarea a 6 salarii minime brute.

Banii ajung la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, gestionat de CNAS. Este fondul din care se plătesc serviciile medicale din România. Datele oficiale arată că, din contribuţii, s-au strâns 70 de miliarde de lei anul trecut. Cea mai mare parte din această sumă ajunge la spitale, peste 40 %. Restul rămâne pentru plata medicamentelor compensate, pentru medicina de familie și ambulatoriul de specialitate, dispozitive medicale, concedii medicale și programele naţionale de sănătate.

Dar de cele mai multe ori, banii nu ajung. Potivit unui studiu făcut de Academia de Studii Economice, peste 30% din cheltuielile totale din sistemul de sănătate din România sunt suportate, în fiecare an, de pacienți, sub formă de plăți directe, atunci când au nevoie de servicii medicale. Motivul? Banii colectați din contribuția la asigurările sociale de sănătate acoperă mai puțin de jumătate din cheltuielile totale ale sistemului sanitar într-un an.

Situația se explică prin faptul că puțin peste o treime dintre români plătește CASS.

Piața asigurărilor medicale private nu este atât de extinsă ca în alte țări. Era estimată anul trecut la 1,2 miliarde de lei. Date recente arată că în 2025 aproximativ 900.000 de români aveau asigurări voluntare de sănătate.

Spre deosebire de sistemul românesc, cele din țările vestice funcționează pe principiul concurenței.

În Italia este tot un sistem public, doar că este finanțat diferit, din taxe, nu dintr-o contribuţie clar destinată sănătăţii. O altă diferenţă este că fiecare regiune în parte îşi gestionează fondurile.

Franța are un sistem dublu. 70% dintre servicii sunt acoperite de asigurarea publică. Restul, fie este decontat prin asigurările complementare pe care le au 90% dintre francezi, fie este plătit direct.

În Germania, 90% dintre angajați au asigurare de sănătate în sistemul public și pot alege una dintre cele peste 100 de case de asigurări existente. Serviciile și costurile sunt aproape la fel. Contribuția este de 14,6% din venitul brut. Doar că jumătate plătește angajatorul, jumătate angajatul. Banii ajung într-un fond comun, de unde sunt redistribuiți către casele de asigurări, în funcţie de numărul de clienți, vârstă și stare de sănătate. Angajații pot opta pentru o asigurare privată de sănătate doar dacă câștigă mai mult de 77.400 de euro pe an.