Armata ucraineană a reuşit să oprească avansul ruşilor în localitatea Kupiansk
Armata ucraineană a reuşit să oprească avansul ruşilor în localitatea Kupiansk. Această direcţie rămâne una dintre cele mai dificile din Harkov. Rusii au încercat să spargă linia frontului aici deghizându-se chiar în soldaţi ucraineni.
Ruşii reuşiseră ieri să pătrundă până la periferia oraşului Kupiansk unde masaseră trupe. A fost şi un desant al paraşutiştilor pe care însă armata ucraineană l-a blocat, la fel şi înaintarea soldaţilor lui Putin spre oraş.
Oleh Siniehubov, şeful administraţiei regionale militare, Harkov: Direcția Kupiansk rămâne una dintre cele mai dificile din regiunea Harkiv. Inamicul conduce constant operațiuni de asalt acolo și există ostilități constante.
În localitatea rusă Kursk luptele se intensifică de la o zi la alta. Analiştii spun că după alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, Moscova doreşte să fie pe o poziţie de forţă în eventuale negocieri mediate de Statele Unite şi de aceea doreşte să elimine armata ucraineană din regiune.
Numai că ruşii, dau piept din nou cu rezistenţa ucraineană. Şi soldaţii Kievului care nu se mişcă de pe poziţiile de apărare aşteaptă schimbările promise de Donald Trump.
Comandant ucrainean: Schimbările sunt bune. Poate va fi mai mult sprijin. În plus, guvernul american are propriul plan de a pune capăt războiului. Un singur lucru nu înţeleg: cum se poate termina în 24 de ore pentru că sub nici o formă nu cedăm teritoriul ţării şi de asta ruşii vor continua.
Preşedintele polonez crede că Donald Trump nu va renunţa la Ucraina după ce Statele Unite au investit atât în apărarea acestei ţări. Trump respectă plătitorii de taxe, a spus Andrei Duda.
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda: Dacă luăm în considerare asta, cât au investit SUA deja în Ucraina, ce sume uriaşe au fost alocate apărătorilor Ucrainei în diverse forme ale echipamentelor de luptă, asistenţă financiară pentru supravieţuirea Ucrainei, concluzia mea este clară. Nu mi-l imaginez pe preşedintele Donald Trump permiţând Rusiei să distrugă Ucraina.
Deocamdată europenii strâng rândurile în jurul Ucrainei şi iau in calcul orice scenariu.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte: Am lucrat cu Donald Trump timp de patru ani când eram prim-ministru al Olandei și am lucrat foarte bine. El va face tot ce este necesar pentru a apăra SUA și este foarte conștient că apartenența la NATO face parte din apărarea SUA. În acest moment soldații nord-coreeni sunt activi în Rusia și Rusia plăteşte pentru asta livrând Coreei de Nord tehnologie pentru fabricarea rachetelor. Este o ameninţare directă nu numai pentru Europa, ci și pentru Japonia, Coreea de Sud și continentul american.
În Letonia brigada multinaţională a NATO desfăşoară primul exerciţiu pe scară largă, în teren. Din această brigadă, aflată sub comanda canadiană, fac parte 13 naţiuni.