Armata nepaleză începe o campanie de colectare a tonelor de gunoaie şi de recuperare a unor cadavre de pe Everest
Pe măsură ce începe sezonul de escaladă pe Everest, care atrage sute de alpinişti dornici să urce pe vârfurile din Himalaya, armata nepaleză a început joi o campanie cu un obiectiv cu totul diferit: colectarea tonelor de gunoaie şi a cel puţin cinci cadavre de pe cel mai înalt munte din lume şi de pe alte două vârfuri, informează EFE.
Armata intenţionează să colecteze în total 10 tone de deşeuri solide de pe Everest (8.848 metri), Lhotse (8.516 metri) şi Nuptse (7.861 metri), a declarat pentru EFE generalul de brigadă Sanjaya Deuja, directorul campaniei, aflată la a cincea ediţie şi care se va încheia pe 5 iunie şi care va servi şi la recuperarea a cel puţin cinci cadavre de pe Everest.
„Ştim cu toţii că poluarea mediului creşte pe cel mai înalt vârf din lume, o problemă delicată din punct de vedere ecologic. Misiunea noastră este să protejăm mediul şi frumuseţea muntelui„, a explicat Deuja.
Scopul nu este pur estetic, a adăugat el, amintind că gheţarii de pe Himalaya „hrănesc oamenii care locuiesc în aval” prin alimentarea fluviilor Gange sau Ind.
Militari antrenați să facă față altitudinii
Potrivit oficialului nepalez, la misiune vor participa 12 membri ai armatei nepaleze special antrenaţi pentru a face faţă la mari altitudini şi 18 şerpaşi.
Nepalul are opt dintre cele mai înalte 14 vârfuri din lume, toate cu o altitudine mai mare de 8.000 de metri, iar alpinismul este o sursă majoră de venit pentru ţară.
Numai anul trecut, guvernul a eliberat un număr record de 479 de permise pentru escaladarea Everestului şi, potrivit Departamentului de Turism, în acest an au fost deja emise 209 permise.
Cealaltă faţă a monedei este că cei aproximativ 1.500 de oameni care urcă pe cel mai înalt vârf din lume în fiecare an – dacă includem aici ghizii montani şi cărăuşii -, lasă în urmă tone de deşeuri precum butelii goale de oxigen, resturi de mâncare şi excremente.
Începând din 2014, guvernul Nepalului a încercat să oprească acumularea de gunoi pe Everest, forţând fiecare alpinist să coboare de pe vârf cu cel puţin opt kilograme de gunoi, în caz contrar riscând să piardă un depozit în valoare de 4.000 de dolari.
Recuperarea cadavrelor, periculoasă și costisitoare
Pe lângă deşeuri, există şi problema celor aproape 300 de alpinişti care şi-au pierdut viaţa pe Everest de când Edmund Hillary şi Tenzing Norgay au reuşit să escaladeze vârful în 1953.
Se estimează că două treimi din cadavre rămân îngropate sub zăpadă şi gheaţă, iar multe dintre ele reapar în fiecare primăvară pe măsură ce temperaturile cresc.
Potrivit unor surse oficiale, recuperarea cadavrelor de pe Everest este un proces periculos din cauza riscurilor inerente pe care le presupune activitatea la mare altitudine, dar şi costisitor: recuperarea unui cadavru costă între 20.000 şi 200.000 de dolari în funcţie de locul în care se află.
Armata nepaleză a lansat prima sa campanie de curăţare în 2019 şi a colectat până acum 108 tone de deşeuri şi a recuperat opt cadavre de pe zece munți. Preluare Agerpres
Citește și: Un veteran nepalez, cu ambele picioare amputate, a escaladat Muntele Everest