Armata israeliană, aproape de spitalul Al Shifa din Gaza. În catacombele de sub spital s-ar afla și ostatici. A fost ucis un comandant Hamas care folosea o mie de locuitori și de pacienți drept scuturi umane

11 noiembrie 2023, 18:32

Armata israeliană a început operațiuni de amploare în jurul celui mai mare spital din Gaza, Al Shifa. În imaginile publicate de Tsahal se văd atacurile punctuale asupra unor guri de tuneluri din preajma spitalului.

Directorul spitalului a declarat la Al Jazeera că în complexul medical nu mai există curent, apă și provizii medicale.

Atef Al Kahlot, directorul spitalului indonezian:Trebuie să găsim o soluţie temporară ca să ne asigurăm că putem lucra în continuare câteva ore. Avem un generator de 110 KW şi folosim şi alte mijloace care nu necesită combustibil.

Spitalul este înconjurat de forțele Tsahalului, care au informații că în catacombele de sub clădiri ar fi ținuți o parte din ostatici.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt IDF:Au fost mai multe relatări în presa străină şi la noi despre un acord privind eliberarea ostaticilor. Vreau să vă spun că lucrăm tot timpul şi depun eforturi uriaşe pentru a-i salva pe ostatici. Eforturile sunt complexe şi nu sunt finale. Durează, o să mai dureze, dar nu vom scăpa nici o şansă ca să-i eliberăm.

Fereastra pentru cei care vor să plece din nord în sud s-a extins de la 4 la 7 ore și sunt foarte mulți dintre civilii care se refugiaseră în spitale ca Al Shifa care au înțeles că trebuie să plece. Chiar și o mamă care își ține pruncul venit pe lume în urmă cu doar câteva ore.

– De unde veniţi?

– De la Al Shifa. Suntem obosiţi.

În timpul luptelor de lângă un alt spital din orașul Gaza, soldații israelieni au eliminat mai mulți teroriști și au distrus infrastructura unui batalion Hamas.

Ahmed Siam, unul dintre comandanții Hamas, se numără printre teroriștii uciși. Siam ținea ca ostatici aproximativ o mie de locuitori din Gaza, într-unul din spitalele orașului.

Armata israeliană respinge și atacurile care vin din sudul Libanului.

Mai multe ținte Hezbollah au fost lovite, asta în timp ce trebuie să facă față și dezinformărilor care au înflorit pe o serie de platforme online, unde sunt vehiculate informații false, inclusiv despre ostatici.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt IDF:Vă rog public să preluaţi anunţurile oficiale ale Israelului. Dacă şi când e ceva de comunicat, vom comunica mai întâi familiilor şi apoi publicului prin canalele de comunicare. Războiul este departe de a se fi terminat.

Aflat la Riad, unde participă la Summitul Organizaţiei Cooperării Islamice şi Summitul Ligii Arabe, emirul Qatarului a precizat că se fac eforturi în medierea eliberării ostaticilor pe criterii umanitare și că sunt speranțe pentru un armistițiu umanitar.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite