Armata israeliană a anunţat că a bombardat cartierul prezidenţial la Damasc

Damasc, Siria. Sursa foto: Profimedia Images
Damasc, Siria. Sursa foto: Profimedia Images
2 mai 2025, 08:07

Armata israeliană a anunţat vineri că a bombardat zona palatului prezidenţial din Damasc, după ce a ameninţat guvernul sirian cu represalii dacă nu protejează minoritatea druză, transmite AFP.

  ‘Avioane de război au atacat zona din jurul palatului’, a scris armata israeliană pe Telegram.

 Ministrul apărării, Israel Katz, a avertizat joi că Israelul va răspunde în cazul în care guvernul Siriei eşuează în a proteja minoritatea druză, după două zile de ciocniri sectare mortale în apropiere de Damasc.

Cel puţin 101 persoane au fost ucise în cele două zile de ciocniri sectare din apropierea capitalei siriene, majoritatea luptători druzi, conform bilanţului actualizat pe care l-a publicat joi o organizaţie de monitorizare a conflictelor. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite