Arizona: Coliziune între un avion care ateriza și unul parcat. Cel puțin un om a murit, iar patru au fost răniți
Încă un accident aviatic în Statele Unite: pe un aeroport din Arizona, un avion privat a avut probleme la aterizare și s-a ciocnit de un altul, care era parcat. Cel puțin un om a murit, încă patru au fost răniți. Încă nu este clar de ce aeronava care ateriza, un Learjet 35A, a depășit pista și a intrat în coliziune cu Gulfstreamul 200. Ambele sunt avioane cu reacție de capacitate mică, cel mult 8 pasageri.
Learjetul îi aparținea muzicianului Vince Neil, vocalul trupei Motley Crue, care nu se afla la bord. Accidentul are loc în contextul în care în ultimele două săptămâni aviația americană a fost zguduită de alte două tragedii aviatice – coliziunea unui elicopter militar cu un avion de pasageri, la Washington, și prăbușirea unei ambulanțe aeriene în Philadelphia.