Aproximativ 43.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne menţin siguranţa publică în ziua votului

Ministerul Afacerilor Interne
Ministerul Afacerilor Interne
3 mai 2025, 11:17

Aproximativ 43.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor menţine siguranţa publică în ziua votului, a anunţat sâmbătă purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

‘În misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.), vor fi angrenaţi peste 34.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi lucrători de la alte structuri, iar pentru ziua votului (duminică – n.r.), MAI a mobilizat aproximativ 43.000 de angajaţi, principalele misiuni fiind menţinerea siguranţei publice, asigurarea protecţiei secţiilor de vot şi cercetarea sesizărilor privind incidentele electorale’, a precizat Dajbog, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul MAI.

Potrivit acesteia, în cursul zilei de sâmbătă efectivele MAI vor fi implicate în misiuni de asigurare a securităţii buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secţiile vot.

Dajbog a subliniat că angajaţii ministerului nu intră în contact cu materialele electorale, doar asigură protecţia transportului acestor materiale, care sunt transportate cu vehicule care nu aparţin MAI.

Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi membrii birourilor se vor prezenta sâmbătă la secţiile de vot pentru luarea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare, a menţionat purtătorul de cuvânt al MAI.

Angajaţii MAI vor fixa posturile de pază în jurul secţiilor de vot, care vor rămâne sub protecţia efectivelor ministerului pe parcursul nopţii, urmând să fie predate preşedinţilor birourilor electorale duminică dimineaţă, cu sigiliile intacte.

Toate misiunile structurilor MAI legate de alegeri sunt monitorizate şi coordonate prin Centrul Naţional de Conducere Integrată, care este în legătură permanentă cu centrele operaţionale similare activate în fiecare judeţ şi în Capitală.

De asemenea, în sprijinul efectivelor din fiecare judeţ au fost trimise de la Bucureşti forţe suplimentare.

Monica Dajbog a amintit că pentru exercitarea dreptului la vot este necesară prezentarea unui document de identitate aflat în termen de valabilitate.

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români care nu deţin un document valabil, Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor a recomandat serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ca sâmbătă, până la ora 16:00, şi duminică, în ziua votului, în intervalul orar 7:00 – 21:00, să asigure program de lucru cu publicul şi să soluţioneze cu celeritate cererile pentru eliberarea actelor de identitate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite