Antony Blinken: Un atac israelian asupra Rafah va provoca pagube „dincolo de acceptabil”

Un atac israelian asupra Rafah, oraş din sudul Fâşiei Gaza, unde sunt înghesuiţi peste un milion de palestinieni strămutaţi de război, ar provoca pagube „dincolo de acceptabil”, a avertizat vineri secretarul de stat american Antony Blinken, citat sâmbătă de AFP.
Potrivit lui Blinken, Israelul nu a prezentat niciun plan de protejare a civililor în timpul acestui posibil atac.
„În absenţa unui astfel de plan, nu putem sprijini o operaţiune militară majoră în Rafah, deoarece pagubele pe care le-ar provoca ar depăşi ceea ce este acceptabil„, a insistat Blinken, la forumul Sedona al Institutului McCain, în Arizona.
Totodată, secretarul de stat al SUA a apreciat că mişcarea islamistă palestiniană Hamas rămâne „unicul obstacol între poporul din Gaza şi o încetare a focului” cu Israelul.
CITEȘTE ȘI: Estimare ONU: Reconstrucţia Fâşiei Gaza ar putea dura decenii şi costa până la 40 de miliarde de dolari
„Aşteptăm să vedem dacă, într-adevăr, pot fi de acord să spună da încetării focului şi eliberării ostaticilor. Realitatea în acest moment este că singurul obstacol între poporul din Gaza şi încetarea focului este Hamas„, a apreciat Blinken, citat de Agerpres.