Crin Antonescu și-a lansat candidatura: România are nevoie de un lider de naţiune în împrejurări din ce în ce mai complicate
România are nevoie de un lider de naţiune în împrejurări din ce în ce mai complicate, iar a fi preşedinte al României reprezintă o misiune, a afirmat, miercuri, candidatul coaliţiei la prezidenţiale, Crin Antonescu, cu ocazia lansării programului său.
„Miza acestor zile de dezbatere publică a acestor alegeri, care durează de mult, nu e una obişnuită. Funcţia de preşedinte al României, după apropiatele alegeri, nu va fi o simplă funcţie, chiar dacă supremă în statul român, nu va fi o simplă demnitate, nu va fi un simplu, un uzual mandat prezidenţial. În convingerea mea, funcţia de preşedinte va fi o misiune pe care, atunci când ţi-o asumi în faţa concetăţenilor tăi, presupune un examen complex, un examen greu, pentru că misiunea aceasta nu înseamnă nimic mai puţin decât aceea de a spune: „Da, sunt gata, sunt pregătit, îmi asum să fiu pentru următorii cinci ani liderul de care această naţiune are nevoie„, a declarat Antonescu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, România are nevoie de un „lider de naţiune”.
„Orice om cu suficientă inteligenţă, modestie şi ceva bun gust are ezitări în faţa unei asemenea pretenţii, dar adevărul-adevărat, necrutăţor, simplu, direct este acesta: România are nevoie de mai multă vreme, de bună vreme, de un lider de naţiune în împrejurări din ce în ce mai complicate„, a transmis Crin Antonescu.
Lansarea oficială a programului prezidenţial al candidatului Alianţei electorale „România Înainte”, Crin Antonescu, are loc, miercuri, la un centru de evenimente din Capitală, în prezenţa a peste o mie de participanţi.
Sunt în sală preşedintele interimar Ilie Bolojan, precum şi preşedinţii PSD, PNL şi UDMR – Marcel Ciolacu, Cătălin Predoiu şi Kelemen Hunor.
De asemenea, au venit membri ai Cabinetului Ciolacu, reprezentanţi ai celor trei partide şi din partea sectoarelor Capitalei.