ANI: Raportul Comisiei Europene privind statul de drept – instrumentele IT tot mai prezente în activitatea ANI

Instrumentele IT, prin implementarea soluțiilor de tip Big Data, au fost tot mai prezente în activitatea Agenției Naționale de Integritate, sistemul identificând peste 1.000 de cazuri pentru care este necesară analiza a 5.000 de declarații de avere, indică cel de-al șaselea Raport privind statul de drept publicat de Comisia Europeană marți, a transmis ANI.
‘Experții europeni subliniază menținerea rezultatelor Agenției Naționale de Integritate (ANI) în domeniul gestionării conflictelor de interese și al verificării declarațiilor de avere‘, se arată într-un comunicat al ANI.
Rezultatele au fost obținute inclusiv cu sprijinul instrumentelor tehnologice, raportul evidențiind implementarea soluțiilor de tip Big Data care permit analiza automatizată a declarațiilor de avere și de interese și identificarea potențialelor incidente de integritate, a menționat ANI.
‘Progresele au fost obținute în pofida salariilor mici din cadrul agenției, comparativ cu alte funcții similare din administrația publică și reprezintă un obstacol în calea atragerii și păstrării de personal competent. Mai mult, raportul atrage atenția asupra faptului că volumul de muncă în creștere ar putea afecta capacitatea operațională a instituției‘, se arată în comunicat.
De asemenea, raportul menționează decizia Curții Constituționale a României din 29 mai 2025, prin care s-a stabilit că prevederile legale referitoare la obligativitatea declarării bunurilor deținute de soți și copii, precum și cele privind publicitatea declarațiilor de avere și de interese sunt neconstituționale.
În acest context, Comisia Europeană a notat că, deși sistemul de declarare a averii și intereselor era perceput ca fiind unul solid, acesta va necesita o reevaluare, proces deja demarat prin constituirea unui grup de lucru în colaborare cu Ministerul Justiției, a subliniat ANI, notează Agerpres.
În comunicatul ANI se mai arată că experții Comisiei Europene au mai notat că este în discuție actualizarea cadrului legal de integritate, fiind în curs de elaborare un proiect de lege menit să abordeze practica ‘ușilor turnante’.
Raportul a mai indicat că ANI – autoritate centrală cu atribuții specifice, cât și generale referitoare la întregul mecanism aplicabil la nivel național în materia protecției avertizorilor în interes public, ia măsuri în vederea implementării unitare a prevederilor legale, oferind consiliere și stabilind relații cu părțile implicate, a mai evidențiat Agenția Națională de Integritate.