Angajat al Ambulanței Maramureș, înjunghiat de un pacient. Personalul medical reclamă că polițiștii nu l-au percheziționat pe bărbat
Un angajat de la Ambulanța Maramureș a fost înjunghiat de un pacient în timp ce îl transporta de la Baia Mare la Spitalul de Psihiatrie din Sighet. Transferul era escortat de un echipaj de poliție care îl ridicase pe bărbatul agresiv în urma unui apel la 112. Personalul medical reclamă acum că agenții nu l-au percheziționat pe bărbatul periculos și nu au descoperit că era înarmat cu un cuțit.
Noaptea trecută polițiștii au fost sesizați că un bărbat de 57 de ani face scandal la un hotel din Baia Mare. Oamenii legii au apreciat că bărbatul prezintă indicii ale unei afecțiuni psihice și au cerut o ambulanță care să îl ducă la Spitalul de Psihiatrie din Sighet.
Mihaela Ardelean, purtător de cuvânt, IPJ Maramureş: Echipajul de poliție a însoțit ambulanța pe timpul transportului în mijloc de deplasare propriu. Pe raza municipiului Sighetu Marmației, în momentul în care șoferul ambulanței i-ar fi solicitat pacientului să stingă țigara pe care acesta și-ar fi aprins-o, ar fi fost rănit de către cel în cauză prin folosirea unui obiect înțepător.
Șoferul a fost transportat imediat la spital pentru îngrijiri medicale. Iar conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș a fost informată despre atac.
George Alexandru Oros, director, SAJ Maramureş: Pacientul a atacat ambulanțierul cu un cuțit de vânătoare, atac care s-a soldat cu o plagă înjunghiată de 4 cm. Instinctiv s-a apărat și cred că este printre noi tocmai datorită acestei reacții.
Colegii ambulanțierului sunt îngrijorați de riscurile la care sunt supuși atunci când trebuie să preia pacienți periculoși.
Coleg al ambulanțierului rănit: Și eu am pățit de multe ori când noi trebuia să cerem poliției să facă control corporal. Dacă i s-ar fi făcut, acest individ nu ar fi ajuns în cabina medicală nici cu cuțit, nici cu țigări și chibrit.
Dacian Juca, medic șef, UPU-SMURD Baia Mare: Din păcate legislația nu e foarte clară când vine vorba de transportul acestor pacienți cu probleme psihice. Facem un apel deschis pentru a înăspri pedepsele în cazul agresiunilor asupra cadrelor medicale și a spori paza la nivelul spitalului.
Inspectoratul Județean de Poliție face o anchetă despre acest caz.
Mihaela Ardelean, purtător de cuvânt, IPJ Maramureş: În urma examinării medico-legale, cercetările au fost declinate Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș s-a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul de intervenție al polițiștilor, prin Compartimentul Control Intern, urmând ca în funcție de cele constatate să fie dispuse măsuri legale.
Și Conducerea Federației Naționale Sindicale a Ambulanței din România atrage atenția că angajații de la ambulanță trebuie să fie protejați în astfel de cazuri prin reglementări legale.

