Anchete de amploare, în cazul exploziei din București | Două dintre victime vor fi identificate după teste ADN
Cecetările sunt extinse și tot mai complexe la locul exploziei. Procurori, criminaliști şi experţi din mai multe domenii culeg date si informaţii pentru clarificarea cauzelor dezastrului. Au fost luate probe şi ieri până târziu în noapte care continuă să fie strânse în continuare. Până acum echipele de anchetatori nu au pătruns în scara devastată pentru ca imobilul este în pericol de prăbuşire. Aproximativ 30 de persoane au fost deja audiate.
Anchetatorii au lucrat aproape toată noaptea pentru a culege probe de la locul dezastrului din Rahova. Astăzi, cercetările au fost reluate din nou. Nu au putut intra însă în scara unde a avut loc explozia: este pericol major de prăbușire. Între timp au fost făcute și procedurile de identificare a persoanelor decedate. În cazul a două victime, spulberate de suflul exploziei e nevoie de confirmare ADN.
Chestor de poliţie GEORGIAN DRĂGAN, purtător de cuvânt, Poliţia Română: Există trei persoane decedate și tânăra despre care știati. Mai avem două femei identificate, în vârstă de 51 și 65 de ani, dar avem nevoie de confirmare ADN ca să fim siguri ca sunt persoanele care consideram că sunt.
Anchetatorii au început și audierile pentru a afla cine este responsabil de producerea exploziei. Sunt luate in calcul mai multe ipoteze, inclusiv varianta unei mâini criminale.
Chestor de poliţie CRISTIAN GHEORGHE – director, Direcţia de Investigaţii Criminale: Ipoteze de lucru pot fi cauze tehnice, echipamentele nu au funcționat poate în parametri, poate a fost culpă umană, dar lucrurile astea sunt în dinamică. Nu se pune problema de vreo măsura în acest moment. Măsurile le stabilim după ce vom termina cercetarea la fața locului. E foarte important ce găsim sus, unde e epicentrul exploziei, ce a putut să o genereze și de ce a fost așa violentă.
ALEXANDRU POROŞANU – director adjunct, Institutul de Criminalistică: La momentul când am ajuns la acea firidă din exteriorul blocului nu exista sigiliul acolo, nu am observat, nu știm ce a fost înainte de asta. Este la exteriorul blocului, foarte ușor de accesat.
Între timp, locatarii evacuați au început să intre în apartamente însoțiți de polițiști pentru a-și lua bunurile de strictă necesitate. Aproape 90 de persoane au fost cazate peste noapte în hoteluri. De luni, locatarii evacuați vor putea sta în apartamente puse la dispoziţie de Primăria Capitalei.
STELIAN BUJDUVEANU – primarul general interimar al Capitalei: Sunt aproape 100 de locuitori cazați la hotelurile puse la dispozitie de Primăria Capitalei. 300 au primit consiliere psihologică. Ne-am întâlnit cu părinti, copii. O doamnă care locuieste fix sub apartamentul unde a fost incidentul va fi relocată cât mai repede în apartament pentru că din ce ne-au spus oamenii ei vor cât mai repede să se întoarcă la viața de zi cu zi, copiii să se întoarcă la școală, să treacă mai repede peste această traumă.
Mai multe echipe de specialiști din diverse domenii fac cercetări și expertize în blocul distrus de explozie. Inspectoratul de stat în constructii va face raportul din care va rezulta în ce stare este structura clădirii și dacă va fi demolată. Deciziile finale sunt luate însă la nivelul comitetului pentru situații de urgență.

