Anchetă la Spitalul Județean Timișoara, după ce părinții unui bebeluș foarte bolnav au acuzat cadrele medicale că îi pun viața în pericol
Copilul are acum cinci luni și o imunitate fragilă. Părinții susțin că mai multe cadre medicale intră în secția de Terapie Intensivă fără să se echipeze corespunzător. Așa cum se întâmplă frecvent și în Capitală.
Denis Iovi s-a născut cu sindrom Down și bronhodisplazie. De atunci, micuțul a fost mereu internat în spitale. În ultimele trei luni a fost ținut doar la Anestezie și Terapie Intensivă, în Clinica Bega. Medicii le-ar fi atras atenția părinților că micuțul e foarte sensibil la orice virus sau bacterie și că trebuie să aibă grijă. Dar părinții susțin că exact cadrele medicale ar fi neglijat protocolul, iar copilul a fost infectat cu mai multe bacterii.
Tatăl băiețelului a reușit să facă o poză cadrelor medicale care au părăsit incinta spitalului în halate.
Părinții bebelușului au făcut două sesizări la Direcția de Sănătate Publică Timiș.
Spitatul Județean, de care aparține Clinica Bega, a transmis că nu tolerează un astfel de comportament al cadrelor medicale. În plus, pe imaginile filmate de tată se vede mâna unui cadru medical, cu inele pe degete, lucru strict interzis.
Părinții au depus și o plângere la Parchet. În repetate rânduri, reporterii Știrilor TVR au surprins cadre medicale de la mari spitale din Capitală care ieșeau pe stradă așa cum intrau în saloanele pacienților. Trei medici din Constanţa au și fost amendaţi de Poliţie din același motiv.

