Anchetă la Poliţia Suceava, după ce o fată de 18 ani care avea o relație cu un polițist s-a sinucis

Nu treceți! Poliția
14 August 2024, 18:46 (actualizat 14 August 2024, 18:48)

Este anchetă internă la Inspectorul Județean de Poliție Suceava, după ce șeful de poliție al orașului Broșteni a fost acuzat în mediul online că ar fi avut o relație cu o tânără de 18 ani, încă de când aceasta era minoră. Atenție, sunt informații cu impact emoțional!

Şeful Poliţiei oraşului Broşteni, Dragoş Vasile Ursu, a fost eliberat din funcţia de conducere, în urma scandalului privind moartea unei tinere de 18 ani, cu care acesta ar fi avut o relaţie, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Polițistul ar fi vinovat de gestul extrem la care tânăra a recurs. Fata a fost găsită în urmă cu două zile fără suflare în casă, prezentând semnele unei sinucideri.

Măsura a fost dispusă în virtutea respectării principiilor deontologiei profesionale şi pentru asigurarea cadrului legal optim, în vederea desfăşurării cercetărilor în dosarul penal vizând o faptă de ucidere din culpă. Poliţia Română este un garant al respectării legii, dar şi al normelor deontologice, astfel de măsuri dispuse având rolul de a întări încrederea populaţiei în instituţie şi de a înlătura orice dubii privind abordarea profesionistă, imparţială şi obiectivă a tuturor”, au precizat oficialii IPJ.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – IPJ Suceava desfăşoară activităţi de cercetare penală, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea circumstanţelor decesului unei tinere, de 18 ani, din oraşul Broşteni, jud. Suceava. În seara de 12.08.2024, în jurul orei 22:00 o tânără a fost identificată decedată, în apartamentul în care locuia, pe raza oraşului Broşteni, prezentând urmele unui act suicidal. În cauză a fost efectuată şi necropsia cadavrului, fără a fi evidenţiate urme ale vreunei infracţiuni intenţionate”, informează, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Tânăra, care ar fi fost iubita unui ofiţer de poliţie, prezenta urmele unui act suicidal, însă anchetatorii vor să stabilească dacă există vreo legătură între decesul fetei şi angajatul IPJ, în condiţiile în care pe reţelele sociale au apărut acuzaţii la adresa bărbatului.

De altfel, IPJ Suceava precizează că, în acest caz, “conducerea unităţii a dispus în regim de urgenţă şi verificări, prin Biroul Control Intern, pentru stabilirea existenţei unor eventuale abateri de la Codul Deontologic al poliţistului sau alte aspecte de interes în cauză”.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – IPJ Suceava desfăşoară activităţi de cercetare penală, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea circumstanţelor decesului unei tinere, de 18 ani, din oraşul Broşteni. În seara de 12.08.2024, în jurul orei 22,00, o tânără a fost identificată decedată, în apartamentul în care locuia, pe raza oraşului Broşteni, prezentând urmele unui act suicidal. În cauză a fost efectuată şi necropsia cadavrului, fără a fi evidenţiate urme ale vreunei infracţiuni intenţionate. De asemenea, având în vedere apariţia în spaţiul public a unor date, privind o presupusă relaţie anterioară cu un lucrător din cadrul IPJ Suceava, conducerea unităţii a dispus în regim de urgenţă şi verificări, prin Biroul Control Intern, pentru stabilirea existenţei unor eventuale abateri de la Codul Deontologic al poliţistului sau alte aspecte de interes în cauză”, precizează IPJ.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite