Anchetă extinsă la o şcoală din Maramureş, unde un elev de 12 ani a murit la finalul cursurilor

13 September 2025, 12:46

Anchetă extinsă la o şcoală din Maramureş, unde un elev de 12 ani a murit la finalul cursurilor. Medicii chemaţi să intervină nu au reuşit să îl salveze. Primele date au arătat că minorul ar fi suferit un stop cardio respirator dar, sunt aşteptate rezultatele necropsiei. 

Băiatul în vârstă de 12 ani era elev în clasa a VII-a la şcoala din localitatea Băița de Sub Codru. Făcea parte din echipa de fotbal a şcolii, iar dimineaţă participase la ora de sport. S-a simţit rău, spun colegii, mai ales că în trecut mai avusese episoade de leşin.

La finalul cursurilor a ieşit în faţa şcolii să îşi aştepte mama care lucra în aceeaşi unitate de învăţământ. I s-a făcut rău şi a cerut apă, după care s-a prăbuşit. Un muncitor a încercat să îi acorde primul ajutor, până la sosirea ambulantei.

În ajutor a sosit un echipaj SMURD şi a fost solicitat chiar şi un elicopter de la baza aeriană Jibou. Însă manevrele de resuscitare nu au dat rezultate şi medicii au declarat decesul.

Polițiștii au deschis o anchetă şi un dosar penal. Şi aşteaptă rezultatele necropsiei.

Cauza exactă a morţii băiatului va fi stabilită de medicii legişti.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite