Anchetă după ce o dronă și o rachetă au căzut în Egipt. Teroriștii au lovit un bloc de locuințe din Tel Aviv. Delegație a Hamas la Moscova

27 octombrie 2023, 17:34

O rachetă ar fi căzut în Egipt, în apropierea unei centrale electrice din Peninsula Sinai, la 70 de kilometri de granița cu Israelul, au anunțat oficialii de la Cairo. Imaginile postate pe rețelele de socializare arată cum localnicii privesc un proiectil care zboară pe deasupra lor și care apoi cade lângă o clădire, într-un nor de fum.

De asemenea, un purtător de cuvânt al armatei egiptene a declarat că o dronă neidentificată s-a prăbușit peste anexa unui spital și a rănit șase persoane la Taba, în apropierea frontierei cu Israelul. Nimeni nu a revendicat aceste lovituri.

Și Israelul a deschis propria anchetă.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al Armatei israeliene: În ultimele ore a fost detectată o ameninţare aeriană în regiunea Mării Roşii. Au fost desfăşurate avioane de luptă în zona ameninţată, iar subiectul este anchetat. Din ce ştim, lovitura care a avut loc în Egipt îşi are originea în această ameninţare.

Israelul va colabora cu Egiptul şi SUA pentru a întări apărarea aeriană în faţa ameninţărilor din regiunea Mării Roşii.

A fost alarmă aeriană la Tel Aviv, unde o rachetă trasă de teroriștii palestinieni a căzut peste un bloc de locuințe. Cel puțin patru persoane au fost rănite.

Noile evoluții vin în ziua un care la Moscova se află o delegație a grupării teroriste Hamas, vizită confirmată de Ministerul rus de externe. Delegația palestiniană e condusă de Abu Marzouk, membru al biroului politic al Hamas. Moscova susține că discuțiile au fost despre eliberarea ostaticilor din Gaza.

Cât despre apelul comunității internaționale pentru livrarea de combustibil în Fâșia Gaza, necesar funcționarii generatoarelor spitalelor, Israelul subliniază că Hamas are suficient combustibil, însă gruparea teroristă folosește carburantul pentru aparatele de aerisire a rețelei de tunelelor și pentru fabricarea rachetelor.

Forțele armate israeliene au prezentat imagini ale incursiunii terestre de noaptea trecută pentru eliminarea obiectivelor Hamas din Fâșia Gaza. Este pentru a doua noapte la rând când militarii israelieni intră în Gaza pentru raiduri scurte, împotriva teroriștilor.

Armata israeliană a bombardat mai multe poziții ale Hamas din Fâșia Gaza în aceasta dimineață. Potrivit autorităților de la Ierusalim, în recentele atacuri a fost eliminat un alt lider Hamas.

SUA au anunțat că vor livra Israelului două sisteme americane Iron Dome.

Gen. Patrick Ryder, secretarul de presă al Pentagonului: Intenţionăm să livrăm Israelului două sisteme americane Iron Dome, aflate în prezent pe inventar, pentru a întări şi mai mult capacităţile de apărare şi de protejare a cetăţenilor de atacurile cu rachete.

Reprezentanții Departamentului de Stat au subliniat că Hamas înșală opinia publică prin anunțarea unui număr mult mai mare de victime decât în realitate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite