Anchetă complicată în cazul profesoarei din Drobeta, care a fost găsită moartă în casă, alături de băiețelul ei

10 September 2025, 18:43

Incertitudine în ancheta profesoarei din Drobeta Turnu Severin care a fost găsită moartă în casă împreună cu fiul ei de 7 ani. Criminaliștii încă nu pot spune cu certidituine ce anume a provocat moartea copilului. Datele de la necropsie nu sunt concludente, așa că medicii legiști au prelevat probe pe care le-au trimis la București. Anchetatorii iau in calcul mai multe ipoteze despre moartea celor doi: o crimă urmată de sinucidere sau moarte naturală urmată de sinucidere. În aceste condiții este esențial să afle dacă viața copilului a fost sau nu suprimată.

Mama și copilul au fost găsiți fără viață în apartamentul în care locuiau, în Drobeta-Turnu Severin, ieri, dar medicii legiști au stabilit că moartea celor doi a survenit duminică seară.

Luni, copilul ar fi trebuit să meargă la școală, în clasa pregătitoare. La fel și mama lui, care era așteptată la liceul unde preda Logică de mai bine de 20 de ani.

Datele preliminare indică faptul că femeia și-ar fi ucis propriul copil apoi și-a luat viața.

La necropsie însă nu au fost găsite indicii clare, iar baiețelul nu prezenta urme de violență pe corp. Urmează că specialiștii de la București să afle cauzele morții. Se iau în calcul mai multe ipoteze: a fost otrăvit sau asfixiat mecanic.

Femeia de 57 de ani era în proces pentru custodia minorului cu tatăl biologic al băiatului. Cei doi au trăit împreună 13 ani, dar nu și-au oficializat relația. Își iubea nespus copilul, mai ales că îl adusese pe lume după o procedură de fertilizare in vitro.

Relația dintre cei doi parteneri s-a degradat mult, iar de 5 ani bărbatul nu ar fi fost lăsat să își vadă băiatul. Războiul în instanţă dura deja de 3 ani.

Mai mullt, luni, femeia trebuia să apară în fața instanței: tatăl copilului a acuzat-o de inducere în eroare a organelor judiciare.

Psihologii spun că pot fi mai multe motive care ar fi putut să o împingă pe femeie să comită gestul extrem. Depresia sau o tulburare psihotică nu sunt excluse.

Trupul micuțului a fost ridicat de către tată de la Serviciul de Medicină Legală și urmează să fie înmormântat.

De funeraliile femeii se va ocupa sora ei. Va fi dusă la București, pentru incinerare.

Vă reamintim, la numarul de urgenta 119 se pot semnala cazurile de abuz asupra copiilor. Iar numărul Telverde 0800 500 333 este destinat victimelor violenţei domestice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite