Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti: Războiul trebuie să se încheie cu o pace justă şi de durată, fără a se repeta agresiunea rusă

Pace în Ucraina. Sursa foto: Profimedia Images
22 August 2025, 07:48

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei trebuie să se încheie cu o pace justă şi de durată, a declarat, joi, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopciuk.

Acesta a găzduit un eveniment lângă misiunea diplomatică ucraineană, organizat cu prilejul Zilei Independenţei, unde au venit zeci de cetăţeni din ţara vecină şi mai mulţi ambasadori, în semn de solidaritate.

“Azi ne-am adunat pentru o acţiune de solidaritate pentru ţara mea, legată de celebrarea Zilei Independenţei Ucrainei. Din nefericire, suntem în al patrulea an consecutiv când organizăm un asemenea eveniment lângă ambasadă, din cauza războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a spus Ihor Prokopciuk.

România, solidară cu refugiații ucraineni

În acest context, diplomatul ucrainean a spus că a fost martorul unui “gest de extraordinară solidaritate a României şi a altor parteneri internaţionali”.

“Avem unitate, iar comunitatea internaţională are o viziune comună privind această agresiune şi cum trebuie să se încheie: trebuie să se încheie cu o pace justă şi de durată, fără a se repeta agresiunea rusă. Astfel, Ucraina trebuie să obţină garanţii de securitate de încredere, credibile şi capacitatea de descurajare a agresiunii ruse”, a arătat Prokopciuk.

Ambasadorul a mulţumit pentru ospitalitatea şi generozitatea românilor faţă de ucrainenii care s-au adăpostit aici de agresiunea rusă, adăugând că estimează că în acest moment sunt în România câteva zeci de mii de ucraineni.

“Nu avem numere exacte legate de câţi ucraineni sunt în ţară. Cele mai recente cifre privind protecţia temporară acordată cetăţenilor ucraineni arată peste 180.000. Indicii arată că sunt mai puţini de atât (în România – n.r.), dar vorbim de zeci de mii de cetăţeni ucraineni. Mulţi merg în Ucraina şi apoi se întorc. Dar majoritatea s-au integrat, inclusiv copiii lor şi există sentimentul acesta de recunoştinţă faţă de bunătatea şi generozitatea cu care au fost primiţi imediat ce au ajuns aici, de către oameni de rând”, a afirmat ambasadorul.

O întrevedere Zelenski – Putin, necesară

El a evocat recenta reuniune de la Washington a preşedintelui SUA, Donald Trump, cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski şi cu alţi şapte lideri europeni.

“Există o viziune comună că, pentru încheierea acestui război, sunt teme care trebuie să fie abordate şi discutate la cel mai înalt nivel, în contact direct între preşedintele Zelenski şi Vladimir Putin, cu intermedierea preşedintelui SUA şi a altor parteneri ai Ucrainei”, a spus Prokopciuk.

Ambasadorul ucrainean a adăugat că este clar că trebuie să aibă loc o întrevedere a preşedinţilor ucrainean şi rus “După întrevederile din Washington, preşedintele Zelenski a repetat că este pregătit şi interesat să aibă o asemenea reuniune în orice format, fie bilateral sau trilateral, aşa că acum depinde de deschiderea Moscovei privind o asemenea întrevedere. Până acum nu avem semnale că îşi doresc asta, în afară de vorbe, aşa că vom vedea zilele viitoare dacă există voinţă în acest sens”, a evidenţiat el.

Ambasadorul Ucrainei a subliniat că după reuniunile pe tema păcii din Alaska, respectiv Washington, “în loc de paşi către o încetare a focului, am văzut atacuri aeriene masive din partea Rusiei asupra oraşelor din întreaga Ucraină”.

“Dacă nu va exista această schimbare, este necesară continuarea presiunilor prin sancţiuni asupra Moscovei, pentru a o priva de resursele de finanţare a războiului împotriva Ucrainei”, a mai transmis diplomatul ucrainean.

La rândul său, secretarul de stat Luca Niculescu din Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a transmis felicitări Ucrainei din partea ministrului Oana Ţoiu, cu ocazia Zilei Independenţei.

“Din păcate, nu putem celebra această zi pe timp de pace. Rusia continuă războiul său de agresiune ilegal şi brutal împotriva ţării dumneavoastră şi fiecare zi aduce atacuri şi mai îngrozitoare împotriva oraşelor ucrainene, fiecare zi aduce mai multe victime ucrainene, inclusiv civili nevinovaţi”, a afirmat Luca Niculescu.

Oficialul MAE a lăudat curajul poporului ucrainean.

“România este alături şi va fi alături de Ucraina în lupta sa dreaptă. Ştim că Ucraina îşi doreşte pacea, o pace justă şi de durată. Cu toate acestea, pacea nu trebuie să vină cu orice preţ, în special nu cu preţul de a răsplăti un agresor sau cu preţul de a expune Ucraina unei alte agresiuni în viitor”, a subliniat secretarul de stat.

El a apreciat actualele eforturi diplomatice pentru pace şi a afirmat că, între timp, Ucraina trebuie susţinută. “Datorăm asta sacrificiului dumneavoastră şi curajului dumneavoastră”, a arătat Niculescu.

În cadrul ceremoniei, prinţesa Briana Caragea a primit Distincţia “Inima de Aur” din partea preşedintelui Volodimir Zelenski, pentru ajutorul acordat ucrainenilor care au fugit de război. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite