Ambasada României în SUA, despre studenții români la Harvard: Vom face toate demersurile posibile pe lângă partenerii americani pentru clarificarea statutului lor şi al familiilor lor

23 mai 2025, 19:00 (actualizat 23 mai 2025, 22:10)

Ambasada României la Washington a anunțat că va face toate demersurile posibile pe lângă partenerii americani pentru clarificarea statutului studenților români la Harvard şi al familiilor lor. Reacția vine după anunțul administrației Trump, care a revocat dreptul Universităţii Harvard de a primi studenți străini. Mii de actuali cursanţi de peste hotare trebuie să se transfere la alte şcoli. În caz contrar, îşi pierd dreptul de şedere în Statele Unite.

Ambasada României la Washington urmărește îndeaproape evoluțiile generate de decizia Administrației SUA de ieri de a revoca certificarea programului Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP), detaliile de implementare, respectiv consecințele acesteia asupra comunității de studenți români, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituției diplomatice.

Suntem preocupați de soarta acestor tineri remarcabili şi vom face toate demersurile posibile pe lângă partenerii americani pentru clarificarea statutului lor şi al familiilor lor. În cazul în care vreun student are nevoie de asistență consulară urgentă, îl rugăm să contacteze oficiile consulare ale României: Consulatul General al României la New York: +1 917 679 9874, Consulatul General al României la Miami: +1 202 515 8953, Consulatul General al României la Chicago: +1 312 307 2923, Consulatul General al României la Los Angeles: +1 310 721 0474 sau Secția Consulară a Ambasadei României din Washington, D.C.: +1 202 420 8350.

De asemenea, rugăm comunitatea de studenți români de la Harvard, cu care suntem în legătură, să rămână în contact cu ambasada noastră„, se arată în postarea Ambasadei României în SUA.

Administrația Trump a revocat joi dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți străini, aplicând astfel o pedeapsă severă acestei instituții de elită pentru că a refuzat să se conformeze cerințelor politice ale administrației, transmite CNN.

Harvard nu mai are voie să înscrie studenți străini, iar studenții străini existenți trebuie să se transfere sau își vor pierde statutul legal”, a declarat Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, într-un comunicat.

Decizia ar putea afecta mai mult de un sfert dintre studenții Universității Harvard, o instituție cu o prezență internațională semnificativă, iar anunțul a generat neliniște și confuzie printre aceștia.

Administrația Trump susține că Harvard nu a făcut îndeajuns pentru a combate antisemitismul și pentru a-și schimba practicile de angajare și admitere, acuzații pe care universitatea le neagă cu vehemență.

Între timp, un judecător a emis, vineri, un ordin temporar de restricție care blochează planul administrației Trump de a revoca dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți străini, potrivit BBC.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite